Poliţistul împuşcat în misiune va fi avansat

Poliţistul împuşcat în misiune va fi avansat

Poliţistul arădean Adrian Ioan Brna, care a fost împuşcat în abdomen în timpul unei misiuni de urmărire, a fost propus spre avansare în grad. Suspectul care l-a împuşcat a fost arestat astăzi pentru 29 de zile.

„Conducerea IJP Arad a făcut propunerea Ministerului de Interne ca cei doi poliţişti să fie avansaţi în gradul următor la excepţional. Corpul Naţional al Poliţiştilor Arad a propus recompensarea cu o sumă de bani pentru cei doi colegi”, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Camelia Tuduce.

În prezent, poliţistul este conştient, a vorbit cu familia şi colegii, dar va mai rămâne în spital.

Cercetat pentru patru infracţiuni

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, suspectul Gheorghe Ştefan Bocicai, care era dat în urmărire generală pentru comiterea unui furt, a primit astăzi mandat de arestare pentru 29 de zile. El se află în arestul IPJ şi va fi transferat la penitenciar.

„Iniţial a fost tentativă de omor deosebit de grav, după care, pentru extinderea cercetărilor s-a avut în vedere infracţiunea de contrabandă cu arme, trecerea peste frontieră a armei, a treia acuzaţie este deţinerea de arme pe teritoriul României fără autorizaţie şi a patra, deţinerea de muniţie fără drept, întrucât au fost găsite 14 cartuşe asupra sa”, a declarat procurorul criminalist Pavel Palcu, de la Parchetul de pe lângă Tribunal Arad.

CITIȚI ȘI:

Poliţist împuşcat în misiune, la Arad, de un urmărit