Un parlamentar PNL iese la rampă cu o inițiativă ciudată, care ar avea rolul de a elimina afacerile cu statul ale aleșilor.
Deputatul liberal Florin Roman a propus ca toţi cei care candidează pentru funcţia de primar, consilier local, consilier judeţean, preşedinte de consiliu judeţean, parlamentar, europarlamentar sau la preşedinţia României să depună o declaraţie pe propria răspundere, potrivit căreia nu au şi nu vor semna contracte cu statul în timpul mandatului.
„Am depus o propunere legislativă privind modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală. Prin acest proiect de lege modific patru legi - Legea privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor, Legea privind alegerea preşedintelui, Legea privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi Legea privind alegerile europarlamentare. Eu propun, prin această iniţiativă legislativă, ca toţi candidaţii care se înscriu în cursa pentru alegerile prezidenţiale, de deputat, senator, europarlamentar, consilier judeţean, consilier local, primar, preşedinte de consiliu judeţean, să completeze, la depunerea candidaturii, o declaraţie pe propria răspundere că nu are contracte cu statul şi că nu va încheia contracte cu statul pe perioada exercitării mandatului de ales”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, Florin Roman.
Florin Roman a mai precizat că propunerea are drept temei faptul că asupra acestora planează suspiciunea că își folosesc poziția publică pentru a face afaceri cu statul.