- Jucam poker la pasiune, nu la câștig. De vineri până duminică, treceam granița spre Sofia, unde mă aștepta limuzina prietenului meu Ivan.

 Nu des, o dată pe lună, când mă lovea dorul de un vin bun și de cărți proaste din pricina cărora ne încăieram adesea. Și mai era Katarina – nevasta bulgarului, pentru care aș fi traversat Dunărea pe burtă. În timp ce jucăm, ea ne cântă, cu versuri parcă rupte din inimă, iar noi ascultăm îngândurați și blegi, fumând și bând în neștire. Ochii Katarinei...( și face o pauză lungă) atât de poruncitori că despart lumea în două: noi și ea.

Nu-mi dau seama dacă lirismul din vorbele inculpatului aveau drept țintă inima împietrită a unui procuror cu trup masiv, îndesat și spân, cert e că acesta părea vădit insensibil la zbaterile omului. „Așa și? Te-am pus eu să încalci legea?”, părea să spună spânul însărcinat cu treburi serioase, gen reținerea și propunerea de arestare preventivă.

- Pot să continui? întrebă el, cu buze timide de nerăbdarea destăinuirii.

- Pot să te opresc? E declarația dumitale. Dacă dorești să bați câmpii, eu n-am să te opresc.

Singurii nerăbdători să asculte povestea păreau a fi avocații, iar inculpatul, legat de gânduri și amintiri senine, porni a vorbi :

- În ziua aceea, Ivan nu-mi trimisese limuzina cum îi era obiceiul. Avea niște probleme cu fabrica.

„Nu-i bai, știu drumul”, i-am răspuns când m-a sunat. Numai să ai tu chef de mine, dacă nu-ți merg treburile.

- Vino! Katarina se bucură să te vadă.

Când am ajuns, Ivan nu era acasă. M-a primit frate-său și Katarina, care părea cam abătută. O priveam pe furiș, de teamă să nu-mi afle careva gândurile.

Când a apărut și Ivan, parcă-l goniseră ploile: arunca nervos cărțile și înjura cu gura strânsă ghinionul ce-i stricase mâna. Din când în când își descărca necazul pe Katarina, iar ea, sărmana, se cuibărea lângă el ca un câine plin de purici la ușa stăpânului, sătul de mâncărimi.

„M-ai ruinat, femeie, zicea el. Tu ești piaza rea din viața mea“.

Katarina privea în gol, rar și obosit, iar eu îmi mușcam mâinile de ciudă că nu-i a mea.

- Aveți stagiul militar satisfăcut ? îl întrerupse procurorul.

- Nu.

- Mai aveți ceva de declarat ?

Privirile noastre, aspru pironite spre procuror, glăsuiau mut: lasă-l să vorbească!

- Nevastă, azi te joc la cărți, zise Ivan. Ștefane, dacă pierd, ți-o dau . Oferta e valabilă doar o mână și numai cu condiția să plecați la noapte. Nu uita că e sârboaică și n-are nici acte. Te privește unde o ascuzi, sfatul meu e să o bagi în portbagaj, că pe tine nu te verifică ăștia la vamă.

Am câștigat-o pe Katarina și m-am trezit din beție. Nu-mi păsa că Ivan pierduse intenționat – să-l ia dracu’ ! Avea un suflet găunos ca un copac otrăvit. N-o merita!

În două ore mă apropiam de vamă cu femeia la care visasem atâtea nopți, ascunsă în porbagaj ca o marfă de contrabandă.

Ajung la graniță, încetinesc cum îmi era obiceiul, iar un vameș mă întreabă ce am în mașină. Era prima data când se întâmpla asta. În loc să opresc, accelerez și pornesc într-o fugă disperată, fără înțeles și totuși logică.

- Dumneata chiar ne crezi tâmpiți?, interveni nervos procurorul.

De două ore îți rabd minciunile și balivernele. Când te-am prins, aveai mașina burdușită de cannabis. Iar de sirianul din portbagaj, n-ai suflat o vorbă. Vii la mine cu povești de dragoste penibile. Bine că n-ai declarat în versuri.

Poftim, ia de citește ordonanța de reținere! Nu e la fel de meșteșugită ca declarația ta, dar încerc să-ți calc pe urme: Ivan cel groaznic, bulgarul, dimpreună cu soața lui, sârboaica, și-au râs de tine și ți-au pus gând rău. Iar tu, căzând pradă ispitei, teai învoit a ocroti un sirian fugar, într- o mașină împodobită cu 50 kg de cannabis.

Epic, nu-i așa?