Liberalii neagă depunerea unei OUG pentru modificarea Legii Electorale

Liberalii neagă depunerea unei OUG pentru modificarea Legii Electorale Rareș Bogdan Sursa foto: Captura Video

Liberalii au negat ferm o informație apărută în spațiul public. Nu s-a pus problema unei OUG de modificare a Legii Electorale.

Rareș Bogdan confirmă legea PNL

Prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan a declarat că parlamentarii partidului său nu au cerut modificarea legii electorale. Politicianul PNL susține că liberalii nu-și doresc ca președintele Klaus Iohannis să candideze independent pe listele formațiunii. A fost depus un amendament care îi va permite șefului statului să candideze pe listele unui partid, în ultimele trei luni de mandat.

„Nu s-a pus problema unui OUG de modificare a Legii Electorale. Nimeni din PNL nu a solicitat premierului să dea Ordonanţă de Urgenţă astfel încât peşedintele Klaus Iohannis să poată candida independent pe listele PNL. PNL a depus prin liderii celor două Camere ale Parlamentului un amendament la legea privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului care să-i permită Şefului Statului să candideze pe listele unui partid politic în ultimele 3 luni de mandat. Este vorba de un amendament care ar urma să modifice Legea 208/2015 prin care s-ar modifica art.5, alin.2 din această lege”, a arătat Rareş Bogdan.

Prim-vicepreşedintele PNL susţine că speculațiile din spațiul public, prezentate pe surse PSD, este pură ficţiune. Scopul urmărit de partenerii de guvernare ar fi de-al prezenta pe actualul premier ca „eroul de la Termopile”. Reacția lui Rareș Bogdan vine după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu a afirmat că social-democraţii vor decide în Biroul Permanent Naţional dacă vor susţine sau nu proiectul PNL.

„Nu este prima dată şi probabil nici ultima când strategii PSD încearcă asemenea jocuri de imagine, dar opinia publică trebuie să ştie. PNL nu a solicitat aşa ceva. Suntem un partid al legii şi vom respecta cu sfinţenie legea”, a mai spus Rareș Bogdan.

presedintele României

Președintele României, Klaus Iohannis, Sursa Foto: Arhiva EVZ

Liberalii sunt siguri că legea va trece

Politicianul PNL a explica că s-a luat decizia ca amendamentul să fie depus printr-o lege organică ce va fi adoptată printr-o majoritate calificată la Camera Deputaților.

„Aşa că, legea fiind organică, aceasta se va modifica în Camera Deputaţilor cu majoritate calificată. Sunt absolut convins că toţi cei care astăzi încearcă să fie «eroii respectării legii», vor vota”, a mai transmis politicianul.

Rareș Bogdan se arată convins că proiectul de lege va fi votat în Parlament. El a spune că acest proiect este motivat de respectul pe care liberalii îl acordă președinților de partid și de țară. El spune că prin acest proiect legislativ el și colegii săi privesc spre viitor.

„Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Nu uităm. Avem caracter. Ştim ce avem de făcut. Şocul de ieri şi de astăzi se va transforma în izbânda de mâine. Folosim experienţa. Ne respectăm preşedinţii de partid şi de ţară. Privim spre viitor”, a mai scris prim-vicepreşedintele PNL.

Lege PNL pentru Klaus Iohannis

Liderii grupurilor parlamentare liberale au depus un proiect de lege, la Senat, care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Proiectul îi va permite șefului statului să-și depună candidatura pe listele unui partid, respectiv a PNL.

Dacă va fi adoptată, legea îl va obliga pe șeful statului, dacă va fi ales senator sau deputat, după validare, să opteze între calitatea de parlamentar și cea de președinte. Pentru a face ca proiectul să treacă, liberalii au nevoie de voturile social-democraților, partenerii din coaliția de guvernare.

„O lege poate crea premisele ca cineva, dacă vrea să candideze, să poată candida. Preşedintele României este în situaţie în care, în ciuda faptului că nu are o interdicţie de candidatură, nefiind printre persoanele cărora Constituţia le interzice dreptul de a candida (..) datorită prevederii constituţionale că preşedintele nu poate fi membrul unui partid politic...

Informaţia momentului este că Partidul Naţional Liberal a înregistrat în procedură legislativă o modificare a legii care prevede că preşedintele în funcţie, aflat în ultimele trei luni de mandat poate candida ca şi independent pe lista unui partid sau unei alianţe”, a spus senatorul PNL Daniel Fenechiu, autor al proiectului.