PNL, pe un butoi de pulbere. Şefii de la sectoare o sfidează pe Gorghiu şi nu vor să demisioneze

PNL, pe un butoi de pulbere. Şefii de la sectoare o sfidează pe Gorghiu şi nu vor să demisioneze

După ce co-preşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat că toţi preşedinţii organizaţiilor de sector din Bucureşti şi-au depus mandatele din cauza rezultatului în alegeri sub nivelul aşteptărilor, menţionând că urmează să se intre într-o procedură urgentă de selectare a viitorilor preşedinţi de filiale, ea a fost contrazisă de preşedinţii de la sectoare, care au negat că au demisionat din funcţii.

"Cei şase şi-au depus mandatul, le mulţumesc pentru activitate, până pe data de 15 iulie vom avea preşedinţi la organizaţia de Bucureşti, la sectoare şi vom unifica cele 20 de filiale cu copreşedinţi. Deci vom avea o fuziune finalizată la nivelul judeţelor. Alegerile parlamentare trebuie să ne prindă cu toată această fuziune finalizată", a precizat Gorghiu, la Realitatea TV.

Cu toate acestea, reacţiile şefilor de sectoare au fost următoarele, potrivit stiripesurse.ro: Mihai Voicu, președinte PNL Sector 1: "Mâine la 10 ne întâlnim cu toții pentru discuții. Nu exclud nici o variantă. Nu am demisionat!

Anca Boagiu, președinte PNL Sector 2: ”Nu, nu mi-am depus nici o demisie!”

Ne puteți urmări și pe Google News

Florin Alexe, președinte PNL Sector 3: ”Am avut o discuție și am spus că voi faceun pas în spate, dar nu mi-am depus demisia. Mâine urmează să avem o discuție în acest sens”

Marius Rogin, președinte PNL Sector 4: ”Doamna Gorghiu minte! Nu mi-am prezentat nici o demisie. Nu am vorbit cu nimeni din conducerea partidului despre acest lucru. Daca conducerea partidului consideră că rezultatele au fost slabe să decida cei doi copreședinți, dar le reamintesc că decizia politică de a-l avea candidat pe Răzvan Sava le apartine”

Cristi Olteanu, președinte PNL Sector 5: ”Este adevărat că am avut o discuție cu doamna co-președinte despre depunerea mandatului și am spus că sunt de acord în semn de solidaritate, dar numai dacă în prealabil toți ceilalți 5 președinți de la sectoare vor face același gest. Noi la Sectorul 5 am obținut cel mai bun rezultat înregistrat de PNL în sector.”

De asemenea, miercuri va fi luată o decizie în privinţa şefiei PNL Bucureşti. Variantele vehiculate sunt: Adriana Săftoiu, Teodor Atanasiu, Cristian Buşoi, Ovidiu Raeţchi.

"Demisie sau demitere, obiectivul rămâne același: relansarea si modernizarea PNL", a scris ulterior, pe pagina sa de Facebook, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe.