PNL dezvăluie care este primarul din București cu ZERO realizări și un bilanț de activitate DEZASTRUOS

PNL dezvăluie care este primarul din București cu ZERO realizări și un bilanț de activitate DEZASTRUOS

Bilanțul activității din primul an de mandat al primarului sectorului 1, Dan Tudorache, este "dezastruos", apreciază reprezentanții PNL Sector 1.

Aceștia precizează că primarul sectorului 1 a avut până acum "zero realizări".

"La un an de zile de la preluarea mandatului de primar de către Dan Tudorache, putem constata că starea sectorului nostru se degradează pe zi ce trece, niciuna dintre promisiunile electorale înaintate de acesta nefiind îndeplinită. Nu doar că nu a fost demarat niciunul dintre proiectele mari promise în campanie, dar au fost blocate și proiecte de succes ale fostei administrații liberale, precum reabilitarea termică a blocurilor. Zero realizări într-un an de zile. Noi, liberalii din Sectorul 1, îl somăm pe primarul Tudorache să înceapă să fie cu adevărat primar. Este doar una dintre cele două variante pentru sectorul 1 și locuitorii săi. A doua variantă implică o demisie a lui Dan Tudorache, fără să putem spune în schimb că ar putea fi numită o demisie de onoare", spune președintele PNL Sector 1, Victor Picu, potrivit unui comunicat, informează Agerpres.ro.

"Dan Tudorache a candidat în 2016 la funcția de primar sub sloganul 'Mă angajez doar la ceea ce știu sigur că pot realiza'. Astăzi, lipsa totală a realizărilor, fie că vorbim despre infrastructură, servicii publice sau spații verzi, ne arată un primar care și-a respectat o singură promisiune: cea din slogan. Astfel, fără să cunoască munca de primar, nu s-a angajat să înceapă niciun proiect", se arată în comunicat.

Reprezentanții liberali amintesc că, deși Parcul Bazilescu, modernizarea piețelor agroalimentare și construirea de noi creșe au fost numite de Dan Tudorache drept cele mai urgente probleme ale sectorului, până astăzi, nu există o hotărâre de Consiliu Local cu privire la soluționarea acestor probleme.