Planul puterii: bugetul de stat adoptat înainte de Crăciun
- Adam Popescu
- 13 decembrie 2010, 17:44
Bugetul de stat pe 2011 ar putea fi adoptat, teoretic, săptămâna viitoare, potrivit calendarului stabilit de Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Programul dezbaterilor pe buget ţine cont şi de o eventuală moţiune de cenzură pe care opoziţia o pregăteşte după asumarea legii salarizării.
Conducerile celor două camere parlamentare au programat în aşa fel dezbaterea şi votul bugetului şi al moţiunii încât activitatea senatorilor şi deputaţilor să se încheie până de Crăciun. Astfel, parlamentarii vor avea trei zile la dispoziţie, începând de astăzi, pentru depunerea amendamentelor la proiectul de buget. Pe 16 decembrie este programată dezbaterea în comisiile de specialitate, dar şi plenul reunit în care să fie citită moţiunea de cenzură pe legea salarizării, anunţată de PNL şi PSD. Apoi în zilele de 17, 18 şi 19 decembrie, parlamentarii din Comisiile de buget se vor reuni în şedinţă comună pentru discutarea proiectului. Bugetul ar urma să fie dezbătut lunea viitoare, pe 20 decembrie, în plenul reunit, mizându-se pe faptul că moţiunea de cenzură va pica. Astfel, dezbaterea moţiunii a fost fixată tot pe 20 decembrie, dar la începutul zilei, la ora 10.00, iar cea a bugetului la prânz. Chiar dacă moţiunea va pica, liberalii vor contesta la Curtea Constituţională legea salarizării, ceea ce ar putea duce la amânarea intrării sale în vigoare până la sfârşitul acestui an.