Criticat constant în vremea lui Răzvan Lucescu, mijlocaşul de la Arsenal Kiev a fost lăudat ieri de actualul selecţioner.
Echipa naţională de fotbal a României a început ieri pregătirile pentru partidele amicale cu Elveţia (miercuri, 30 mai, ora 21.15, la Lucerna) şi cu Austria (marţi, 5 iunie, ora 21.30, la Innsbruck). Tricolorii se vor antrena la baza de la Mogoşoaia până duminică, zi în care este programată plecarea spre "Ţara Cantoanelor". Printre cei 23 de jucători convocaţi de selecţionerul Victor Piţurcă se regăseşte şi George Florescu, mijlocaşul contestat cu vehemenţă de suporteri, dar şi de mai mulţi "oameni de fotbal". Folosit constant în echipa naţională de fostul selecţioner Răzvan Lucescu (care, mai mult, îi dăduse şi tricoul cu numărul 10), jucătorul de la Arsenal Kiev a intrat acum şi în graţiile lui Victor Piţurcă. "Florescu a jucat constant la echipa lui de club. Mi-a atras atenţia şi l-am urmărit. A evoluat bine şi în trecut. Nu pricep ce aveţi cu el. S-a spus că de ce a purtat tricoul cu numărul 10... Tâmpenii", a declarat Piţurcă ieri, într-o conferinţă de presă. "L-am adus pe Lobonţ pentru că nu prea sunt mulţumit de situaţia portarilor de la naţională. Lobonţ va fi titular într-un meci, pentru că nu l-am adus din Italia ca să-l ţin pe bancă. Pe Mutu ne vom baza la meciurile importante, dar numai dacă va fi la un nivel corespunzător. Nu pricep de ce Torje nu joacă mai des la Udinese", a mai precizat selecţionerul României. Germanul Ottmar Hitzfeld, selecţionerul Elveţiei, susţine că "am vrut să jucăm împotriva României fiindcă aveam nevoie de un adversar în faţa căruia să fim favoriţi". Lotul României Portari: Bogdan Lobonţ (AS Roma), Ciprian Tătăruşanu (Steaua), Silviu Lung jr. (Astra Ploieşti); Fundaşi: Paul Papp (FC Vaslui), Cornel Râpă (Oţelul Galaţi), Valerică Găman (Astra Ploieşti), Vlad Chiricheş (Steaua), Dorin Goian (Glasgow Rangers), Mihai Pintilii (Pandurii Tg. Jiu), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Iasmin Latovlevici (Steaua); Mijlocaşi: Gabriel Torje (Udinese), Alexandru Maxim (Pandurii Tg. Jiu), Alexandru Bourceanu (Steaua), Nicolae Grigore (Rapid), George Florescu (Arsenal Kiev), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Alexandru Chipciu (Steaua), Gheorghe Grozav ("U" Cluj); Atacanţi: Daniel Niculae (Nancy), Cristian Tănase (Steaua), Marius Alexe şi Marius Niculae (ambii de la Dinamo).