Picioare de la Honda

Picioare de la Honda

Robotul proiectat de japonezi uşurează deplasarea şi reduce presiunea în articulaţii.

Compania niponă Honda a prezentat recent un dispozitiv electronic menit să ajute persoanele obosite şi pe cele în vârstă să meargă mai uşor prin preluarea efortului fizic depus de acestea, relatează „The Daily Mail“. Dispozitivul arată precum şaua unei biciclete conectate prin două membre mecanice la o pereche de pantofi şi poate suporta greutatea corporală, reduce presiunea exercitată asupra genunchilor şi permite utilizatorului să adopte diferite poziţii incomode.

Materialul promoţional difuzat de Honda prezintă mai mulţi angajaţi ai companiei conectaţi la un astfel de dispozitiv şi aplecându-se pentru a se uita sub autoturismele aflate pe o linie de asamblare. Jun Ashihara, unul dintre inginerii care au proiectat robotul, a subliniat că dispozitivul poate fi utilizat de persoane care stau la cozi pentru perioade îndelungate de timp sau de angajaţi ai firmelor de livrări expuşi unui efort fizic semnificativ. „Ar trebui să fie la fel de uşor de utilizat precum o bicicletă. Reduce stresul şi te vei simţi mai puţin obosit“, a declarat Ashihara.   Unul dintre jurnaliştii care au asistat la prezentarea robotului a confirmat că dispozitivul a preluat întregul efort al picioarelor sale. El a apăsat pur şi simplu un buton atunci când a vrut să se aplece şi altul când a vrut să meargă normal. Sistemul dispune de un computer, de un motor în miniatură, o baterie şi mai mulţi senzori care răspund mişcărilor făcute de utilizator, a anunţat compania niponă, fără a oferi detalii legate de preţul sau data lansării robotului. Oficialii de la Honda au precizat că vor testa luna aceasta dispozitivul pe angajaţii uzinelor de producţie a autoturismelor, aceştia urmând să ofere proiectanţilor feedback privind eficienţa utilizării robotului. Invenţia companiei nipone se va bucura, cel mai probabil, de un succes uriaş în condiţiile în care Japonia este una dintre ţările cu populaţia cea mai îmbătrânită din lume.

Ne puteți urmări și pe Google News