„Piatra Lunii”, romanul polițist al lui Wilkie Collins, a apărut în 1868. Mai înainte, scriitorul publicase „Femeia în alb” (1860) și „Fără nume” (1862), ambele aparținând aceluiași gen.
Despre „Piatra Lunii”, poetul T.S. Eliot avea să declare, pe bună dreptate:
„Primul, cel mai mare și cel mai bun roman polițist englezesc”. Și totuși, cel mai faimos autor de romane polițiste englez avea să devină Arthur Conan-Doyle cu al său Sherlock Holmes. În opinia mea, scrierile lui Collins sunt mult mai complexe, apelând la mijloace narative variate, de un modernism surprinzător. „Piatra Lunii” este o istorie captivantă prezentată de mai multe personaje implicate într-un caz misterios. Un diamant cu puteri neobișnuite, aflat în India, în Seringapatam, păzit de trei brahmani, dispare în toiul unui asalt asupra orașului purtat de către englezi. După mai mulți ani el reapare în Anglia, aflându-se în posesia familiei Verinder. Nu pentru mult timp. Cineva îl fură. Cine să fie făptașul sau făptașii? Urmașii brahmanilor care n-au încetat să încerce să dea de urma giuvaierului atât de valoros și să-l recupereze? Unul dintre oaspeții aflați la o petrecere în casa Verinder din Yorkshire? S-o fi ascuns, din pricini neștiute, chiar Rachel Verinder care moștenise nestemata? Vărul ei Franklin Blake, strâmtorat financiar, să și-l fi însușit pentru a scăpa de datorii? Una dintre slujnice să fie vinovata?
Un adevărat complot cu o veche superstiție hindusă la bază trebuie descâlcit. Un polițist chemat de la Londra, sergentul Richard Cuff, deosebit de inteligent și cu multă experiență, descinde pe proprietatea din Yorkshire. Interoghează și servitorii, și stăpânii. Un prilej pentru a dezvălui ceremonialul vieții de familie din acea epocă, dar și ipocrizia care guvernează relațiile dintre membrii înaltei societăți. Molipsiți de febra detectivistică, toți încearcă, după puteri, să lămurească misterul. Se avansează supoziții, se spun minciuni, se lansează acuzații. Când, în sfârșit, se face lumină, toți înțeleg că “au fost victimele unei înșelătorii monstruoase care a purtat masca adevărului”. „Piatra Lunii” nu propune o simplă enigmă care trebuie rezolvată. Autorul întocmește cu migală un tablou veridic al unei lumi demult apuse.
Eroii care apar la rampă și-și spun povestea sunt deosebiți între ei ¬¬– unii sunt ironici, cu umor, alții sunt pedanți, scorțoși, sau ascund taine imposibil de mărturisit, iar alții suferă de melancolie și sentimentalism. Aceste schimbări de perspectivă și de viziune feresc cartea de monotonie și-i asigură un farmec aparte. Ea pare a fi scrisă în zilele noastre, de un autor familiarizat cu tehnici de relatare diverse. „Considerat un precursor al romanului polițist, Collins este, de fapt, un creator desăvârșit în acest gen.
Recomandările noastre
