Aduşi la Steaua cu surle şi trâmbiţe, sud-americanii par mai degrabă nişte încurcă-lume în jocul "roş-albaştrilor".
În urmă cu două luni, televiziunile se băteau să obţină imagini cu el încă de la aterizarea pe pământ românesc şi să-i surprindă „live“ primele vorbe. Columbianul Juan Carlos Toja, cel mai mediatizat jucător transferat în vara acestui an de Steaua, este pe cale să devină marea deziluzie a sezonului în Ghencea.
Şi la Cluj, Toja şi-a arătat o dată în plus limitele, fiind printre cei mai slabi jucători de pe teren! Gigi Becali ceruse după meciul cu Bayern München ca Toja să nu mai joace în centru, dar accidentările lui Mirel Rădoi, Ovidiu Petre şi Mihăiţă Pleşan l-au forţat pe antrenorul Marius Lăcătuş să-l folosească pe sud-american din nou în postura de „închizător“.
Toha, marea dezamăgire de la Steaua
Jocul său a fost fad, fără nicio sclipire, iar pentru adversari n-a părut decât primul şi cel mai simplu jalon de depăşit. Lent şi fără pic de nerv, columbianul a ieşit în evidenţă doar cu intercepţia care, după alte câteva pase, a dus la golul lui Dayro Moreno. În plus, el a mai tras un şut în repriza a doua, când Stăncioiu a scăpat mingea, dar Arthuro a ratat execuţia. Pentru acest „recital“, Lăcătuş l-a „felicitat“ primul, înlocuindu-l cu Tiago Gomes. „Poate mult mai mult“, a spus cu jumătate de gură Marius Lăcătuş. „Fiara“ a continuat să-l critice indirect, spunând că „linia de mijloc a greşit mult“.
Tehnicianul stelist, completat de căpitanul Mirel Rădoi, a vorbit de mai multe ori în ultima vreme de „cărăuşii“ şi „pianiştii“ din echipă.
Deşi niciunul n-a făcut nominalizări, Toja pare exemplul perfect de „pianist“. El pare tot timpul veriga slabă şi detaşată din jocul steliştilor. Surprinzător, Toja şi-a găsit un aliat tocmai în patronul Gigi Becali, un personaj care de obicei atacă: „Toja mi-a plăcut. A fost cel mai bun de pe teren!“. Ca Toja mai sunt şi alţii la Steaua. În timp ce greul meciurilor pică tot pe umerii vechilor componenţi ai lotului (Rădoi, Goian, Ghionea, Nicoliţă), „pianiştii“ aduşi pentru a da recitaluri (Moreno, Arthuro, Toja) se arată nici foarte talentaţi, nici foarte dispuşi de a ajunge la capacitatea de efort a celorlalţi.
INCIDENT
Bodyguarzii lui Gigi au bătut un clujean!
Gigi Becali a fost primit la Cluj ca un duşman de moarte. El a fost înjurat ca la uşa cortului la intrarea în stadion, dar şi în timpul meciului. La final, bodyguarzii săi, într-un exces de zel, s-au gândit să-i satisfacă pofta de răzbunare şi l-au bătut zdravăn pe un clujean care a îndrăznit să-i ceară socoteală latifundiarului! Suporterii stelişti şi-au dat în petic apelând la scandări cu iz şovin, împotriva ungurilor.
LIGA I
CFR CLUJ - STEAUA . . . . . . . . . . 1-1 Marcatori: Dubarbier (37) / D. Moreno (9)
CFR CLUJ: Stăncioiu 5 - Tony 6, Cadu 6, De Sousa 5, Pereira 5 - Culio 6, G. Mureşan 7, Dani 6, Dubarbier 7 - Didi 5 (59, Trică 5), Y. Kone 5. Antrenor: Maurizio Trombetta
STEAUA: Zapata 6 - Ogăraru 6, D. Goian 6, Ghionea 5, P. Marin 5 - Lovin 6, Toja 4 (71, Tiago 5) - Nicoliţă 6, D. Moreno 7 (86, B. Stancu), Semedo 6 (57, Szekely 4) - Arthuro 4. Antrenor: Marius Lăcătuş
Stadion: „Constantin Rădulescu“ - Cluj; Spectatori: 20.118; Arbitri: A. Constantin 5 - Cr. Nica 6, Ed. Dumitrescu 6
"Ştiam că CFR e o echipă puternică şi a demonstrat-o cu noi. E un rezultat echitabil şi acum ne gândim la Fiorentina. Putem face o figură frumoasă acolo.", Robinson Zapata, portar la Steaua