Petrolul Ploieşti îşi întăreşte lotul: Opel, ultimul transfer

Petrolul Ploieşti îşi întăreşte lotul: Opel, ultimul transfer

După ce i-a transferat pe Adrian Mutu şi pe Ianis Zicu, Petrolul a mai reuşit o achiziţie de marcă! Opel România şi FC Petrolul Ploieşti au demarat ieri un parteneriat de imagine, fotbaliştii lui Cosmin Contra urmând să evolueze de acum înainte, contra cost, fireşte (!), cu sigla puternicului concern german pe echipament.

Petrolul Ploieşti, deţinătoarea Cupei României şi una dintre favoritele la titlul de campioană în acest sezon, a mai dat astfel o lovitură, nu doar de imagine.

Găzarii intră în galeria selectă a echipelor care sunt sprijinite de Opel.

„Atât Opel, cât şi Petrolul Ploieşti reprezintă exemple de profesionalism şi determinare, dar şi dovezi ale capacităţii de a trece peste obstacole şi a reveni în forţă,” explică una dintre motivaţiile parteneriatului Cristian Milea, Opel România Country Director.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al F.C. Petrolul Ploieşti, Dan Capră, consideră că „Petrolul şi-a conturat imaginea unui club atipic fotbalului românesc, de la comportamentul oficialilor, neimplicaţi în niciun scandal, până la cel al echipei, tabloul fiind completat de atmosfera incredibilă creată la meciuri de propriii suporteri.”

Fondată în urmă cu peste 150 de ani, compania Opel este al treilea producător european de autoturisme. Anul 2013 a fost unul performant atât în România, cât şi pe restul continentului, brandul crescându-şi cota de piaţă comparativ cu situaţia anului anterior şi pe piaţa locală, şi la nivel european. Succesul se datorează şi faptului că General Motors are în curs un plan ce presupune investiţii de 4 miliarde de dolari în dezvoltarea portofoliului de produse Opel, esenţial pentru prezenţa europeană a concernului american.

Cel mai recent exemplu al acestui program este noul Opel Insignia, lansat şi în România la finalul anului trecut. Modelul încorporează cele mai noi tehnologii Opel într-un design ce exemplifică noua direcţie către care se îndreaptă gama.

Opel, din nou pe scena fotbalistică europeană

Brandul auto nu este străin de colaborările din fotbal, Opel cunoscând o revenire în acest domeniu în ultimii doi ani. În campionatul naţional german, Opel este partener al fostei campioane, Borussia Dortmund, dar şi al ocupantei locului doi în clasamentul actual al ediţiei 2013-2014 (etapa a 17-a), Bayer 04 Leverkusen, ca şi al FSV Mainz 05 şi FC Freiburg. De asemenea, Opel sprijină clubul Fortuna Düsseldorf, ce evolueză în liga a doua germană. Antrenorul BVB, Juergen Klopp, este unul dintre ambasadorii brandului în Germania.

În Olanda, compania a reluat în 2013 parteneriatul cu Feyenoord Rotterdam, extinzând astfel o lungă relaţie de colaborare, începută în 1984. Un parteneriat sportiv a fost încheiat de Opel în 2013 şi cu cel mai de succes club de fotbal al Turciei, Galatasaray Istanbul, grupare titrată în competiţiile interne şi veterană a Champions League.

Vauxhall, brandul înrudit al Opel din Marea Britanie, are parteneriate solide cu echipele naţionale de fotbal ale Angliei, Scoţiei, Ţării Galilor şi Irlandei de Nord.

Printre ambasadorii mărcii se numără şi alte vedete, fie din zona sportului, precum campionul mondial la motociclism Valentino „Vale” Rossi, imaginea Opel în Italia, fie din domeniul fashion, cu supermodelul Claudia Schiffer ambasador european al brandului. În România, vedete de televiziune precum Răzvan Fodor sau Cătălina Grama (Jojo) sunt foarte încântaţi utilizatori ai modelelor Opel.

Ne puteți urmări și pe Google News