Pericol. Microbuzele școlare din Timiș circulă cu anvelope de vară deși afară a nins

Pericol. Microbuzele școlare din Timiș circulă cu anvelope de vară deși afară a nins

Viețile a sute de copii din județul Timiș sunt puse în pericol de douyă ori pe zi. Autoritățile locale, adică primăriile, nu au schimbat cauciucurile microbuzelor școlare pentru sezonul rece. Cu anvelope nepotrivite pe polei, oricțnd acetea pot face accident.

Anun țula  fost făcut de președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra. Acesta susține că siguranța elevilor dion mediul rural e pusă în pericol zi de zi și a dispus măsuri urgente pentru remedierea siuației. „Am avut o discuție cu Prefectura și Inspectoratul Județean de Poliție. Cum au dat primii fulgi de zăpadă, deja am avut câteva accidente în județul Timiș. Din toate sesizările, chiar dacă nu au fost implicate microbuzele școlare, avem informații că în mod special aceste autovehicule nu sunt dotate cu anvelope de iarnă și s-a dispus către toate unitățile administrativ-teritoriale să schimbe în regim de urgență anvelopele la microbuzele școlare, ținând cont că în fiecare zi fac deplasări cu copii acasă, la școală. Luăm această măsură pentru a preveni anumite evenimente nedorite. Am făcut o adresă către primării să facă schimbul de anvelope, iar, după aceea, poliția va fi pe traseu și vor proceda la controale”, a declarat Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, citat de Pressalert.ro.