Percheziţii la rudele lui Bercea Mondial

Percheziţii la rudele lui Bercea Mondial

Procurorii constănţeni au făcut două percheziţii în Drăgăneşti Olt, la locuinţele fiului bulibaşei din localitate, acuzat de evaziune fiscală şi tentativă la înşelăciune. Procurorii au "scotocit" două case apartinând lui Radu Birea, fiul bulibaşei din Drăgăneşti Olt şi rudă cu Bercea Mondial.

Radu Birea a fost arestat pe 5 octombrie, după ce procurorii au depistat că firma pe care o conducea acesta a încercat să înşele două primării din judeţul Constanţa. "Modul de operare era foarte simplu: făcea un contract cu primăria respectivă, încă nu s-a lămurit dacă şi de ce lucrările au fost atribuite legal, fără licitaţie, făcea o parte din lucrări, circa 10-15 la sută, încasa banii pe lucrarea efectivă, apoi, cu documente falsificate, se adresa judecătorului afirmând că a terminat toată lucrarea şi pretinzând o sentinţă judecătorească pe baza acestor acte false în temeiul căreia să obţină un titlu executoriu împotriva primăriei respective, Pecineaga, acum. Toate aceste activităţi financiar-contabile nu sunt evidenţiate în niciun fel în documentaţia firmei, care lipseşte cu desăvârşire, ba mai mult, în prezent, este şi dizolvată", a precizat procurorul Teodor Niţă. A înşelat primăria Potrivit rechizitoriului, în anul 2011, în calitate de fost reprezentant al SC A.M.C. SRL Constanţa, Radu Birea, de 36 de ani, din localitatea Drăgăneşti Olt, a încercat să inducă în eroare Primăria Pecineaga prin notificarea pentru achitarea sumei de 1.440.981 de lei, reprezentând contravaloarea unor facturi pretins datorate. Primăria ar fi trebuit să achite aceşti bani pentru montarea a 650 de lămpi de iluminat stradal, lucrare realizată de firma lui Birea în anul 2008, deşi în realitate montase doar 150 de astfel de lămpi. Pe de altă parte, anchetatorii au mai stabilit că Radu Birea nu a înregistrat în contabilitatea firmei o factură fiscală emisă pentru plata lucrării realizate efectiv şi astfel nu a achitat impozit pe profit de 23.040 de lei şi TVA de 27.360 de lei. De asemenea, nici pentru alte patru facturi, în valoare totală de 1.027.340 de lei, reprezentând plata pentru lucrări inexistente în beneficiul aceleiaşi primării, el nu a realizat înregistrări în contabilitatea firmei, aşa încât s-a sustras de la plata impozitului pe profit, în sumă de 138.063 de lei şi a TVA de 163.949 lei. Se judeca cu acte false Întrucât primăria a refuzat achitarea pretinselor datorii, Birea a dat în judecată primăria şi în faţa magistraţilor a prezentat ca fiind reale facturile contrafăcute şi a încercat prin declaraţii false şi documente nereale să obţină un titlu executoriu pentru pretenţiile sale. În timpul investigaţiilor penale s-a constatat că sediul declarat al societăţii comerciale deţinute de Birea era unul fictiv, cu scopul de a se sustrage de la verificările fiscale. Pe numele său procurorii au formulat propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, Birea fiind, în prezent, arestat.

Ne puteți urmări și pe Google News