
Democrat-liberalii ar lăsa-o mai moale cu cercetarea ministrului mediului dacă PSD ar face un pas înapoi în scandalul de la Tineret.
Sefa Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, propune sesiune ex traordinară pentru a se lua o de cizie în privinţa începerii ur mă ririi penale a ministrului tineretului, Monica Iacob Ridzi (PDL), dar şi a fostului premier Călin Popescu-Tăriceanu, a cuzat de PDL de nereguli în cazul „Sterling”.
Solicitarea urmează să fie dis cutată, luni, de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Anastase nu a a nun ţat o dată exactă a sesiunii, dar a invocat prevederile regulamentare, potrivit cărora rapoartele comisiilor de an chetă urmează a fi dezbătute în plenul Camerei în termen de 15 zile de la depunere.
Altă comisie, alt raport
Pentru a ajunge la plen, ambele dosare trebuie să fie analizate de Comisia juridică. Pentru PDL pare să fie un nou prilej de a încerca să schimbe ver dictul comisiei de anchetă, care a cerut urmărirea penală a ministrului pentru delapidare şi abuz în serviciu. De altfel, preşedintele Comisiei juridice, Daniel Bu da, coleg de partid cu Monica Iacob Ridzi, a şi declarat, ieri, că este posibil ca deputaţii jurişti să întocmească alt ra port decât comisia parlamentară de anchetă. Afirmaţiile lui Buda se bazează pe existenţa unor negoceri între PDL şi PSD pe această temă, afirmă sur se par lamentare.
PDL ar fi cerut PSD să re nunţe la solicitarea urmăririi penale a ministrului Ridzi, iar, în schimb, democrat-liberalii “o vor lăsa mai moale” cu cercetarea ministrului PSD al mediului, Nicolae Nemirschi. Negocierile sunt com plicate de faptul că deputaţii PSD din comisia de anchetă au sprijinit varianta urmăririi penale şi o schimbare de ati tudine ar genera probleme de imagine pen tru social-democraţi. În plus, PSD-iştii din Comisia juridică sunt prin tre cei mai înverşunaţi adversari ai PDL.
Totuşi, liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, ar fi promis că va căuta o soluţie pentru dezbaterea de la plen. Şi aceasta pentru că, potrivit procedurii, raportul Comisiei juridice va fi trimis plenului, care va decide prin vot secret cu bile. Aprobarea urmăririi penale se face cu majoritate simplă.
În cazul în care Camera Deputaţilor decide să ceară urmărirea penală, preşedintele Camerei va adresa ministrului justiţiei o cerere în acest sens.
De asemenea, el îl va înştiinţa pe Preşedintele României pentru eventuala suspendare din funcţie a membrului guvernului a cărui urmărire penală a fost cerută.
POZIŢIE
Băsescu se spală pe mâini de scandalul de la MTS
În timp ce deputaţii PDL încearcă să-i salveze pielea colegei lor de partid, preşedintele Traian Băsescu se spală pe mâini de orice răspundere. Şeful statului a reacţionat, iritat, la o întrebare a ziariştilor pe tema scandalului „Ridzi”. “Nu mă duceţi în subiecte minore pentru mine. Ăsta este un subiect care ţine de parlament, de partide, de premier. În ceea ce priveşte viaţa parlamentară, nu e treaba mea, este treaba altora”, a declarat ieri Băsescu.
De altfel, singura poziţie oficială a fost la izbucnirea scandalului, când, printr-un comunicat, şeful statului a susţinut că va suspenda orice ministru în cazul căruia instituţiile abilitate vor cere urmărirea penală.
Aceeaşi strategie este adoptată şi de PDL. Liderilor partidului li s-a impus să promoveze public tezele lui Emil Boc şi să nu mai dea declaraţii oficiale despre o eventuală demisie a Monicăi Iacob Ridzi. Singurul care a încălcat pe jumătate consemnul a fost deputatul Sever Voinescu, membru al comisiei de anchetă, care a lăsat să se înţeleagă că aşteaptă demisia ministrului tineretului.