Democrat liberalii depun, mâine, încă o moţiune simplă. De data aceasta, domeniul atacat este agricultura.
Prim-vicepreşedintele PDL, Cristian Preda, a anunţat că deputaţii democrat-liberali vor depune moţiunea intitulată "Dăunătorii USL distrug agricultura". În textul moţiunii, PDL acuză actuala guvernare că nu a respectat o serie de promisiuni făcute fermierilor, nu a procedat la restructurarea ministerului Agriculturii şi nu a sprijinit înfiinţarea Camerelor agricole, potrivit prezentării făcute de deputatul Adrian Rădulescu, preşedintele Comisiei de agricultură din Cameră. Mâine, în plenul Camerei Deputaţilor, se va dezbate şi vota moţiunea depusă tot de PDL pe educaţie intitulată "Brambureala din educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar".