Urmaşul lui Gutău, primar

Urmaşul lui Gutău, primar

Romeo Rădulescu (PDL) a câştigat alegerile anticipate pentru primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea. El s-a impus în faţa lui Remus Grigorescu (PSD), fost prefect de Vâlcea.

“Rădulescu a câştigat alegerile parţiale cu 55,9 %. Cotracandidatul său, social-democratul Remus Grigorescu a fost votat de 44,1 % dintre cetăţenii prezenţi la urne, diferenţa dintre cei doi fiind  de peste 4000 de voturi. Acestea sunt rezultatea finale, iar învestirea în functie se va face marţi la ora 12.00”,  a declarat Adrian Buşu, purtător de cuvânt al Biroului Electoral Municipal (BEM).

Mandatul lui Rădulescu va avea doar doi ani. Postul de edil şef a rămas vacant după ce Mircia Gutău, fostul primar, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru corupţie.

 “Sunt fericit că am câştigat acest mandat. Le mulţumesc tuturor celor care au ieşit la vot. Îi multumesc primarului Mircia Gutău pentru că datorită lui sunt astăzi aici” a declarat prospătul ales.

Prezenţa la vot, la închiderea urnelor, a fost de 35,04%, arată cifrele BEM. Ultimele alegeri în Râmnicu Vâlcea au avut loc în 2008 şi au fost câştigate de democrat-liberalul Mircia Gutău, reales din primul tur cu 72%.

Ne puteți urmări și pe Google News