Cu acest articol, incheiem seria celor sapte virtuti capitale, compuse din cele trei virtuti teologale (Credinta, Speranta si Iubirea) si cele patru clasice (Intelepciunea, Calitatea de a fi drept, Curajul si Echilibrul).

Dupa Noul Testament (care nu pare totusi sa fie in deplin acord cu aceasta virtute): Asa grait-a Amem, martorul fidel si adevarat, inaintemergatorul creatiei lui Dumnezeu: iti cunosc lucrarile - nici reci, nici fierbinti; cine sa faca o lucrare, ori rece,  ori fierbinte! Pentru aceea, fiindca este calduta, si nu este nici rece, nici fierbinte, te voi scuipa din gura mea! (Apocalipsa 3:14-16)

Intr-o pilda zen: o credincioasa budista facea mari eforturi ca sa-si arate iubirea pentru aproapele ei. Dar ori de cate ori se ducea la piata, un negustor ii facea propuneri rusinoase.

Intr-o dimineata ploioasa, cand barbatul a acostat-o iar, ea-si iesi din fire si-i facu o rana peste fata cu umbrela. In aceeasi dupa-amiaza, cauta un calugar si i se spovedi.

„Mi-e rusine”, spuse ea. „Nu am reusit sa-mi controlez ura.”

„Dar ai gresit pentru ca l-ai urat”, ii raspunse calugarul. „Data viitoare, daca iti mai spune ceva, umple-ti inima de bunatate. Si pocneste-l iar cu umbrela, pentru ca el numai limba aceasta o intelege.”

De Ziua iertarii iudaice: in ziua de Yon Kyppur, rabinul Elimelekh, din Lisensk, si-a dus discipolii la atelierul unui pietrar. „Uitati-va la purtarea acestui om”, le spuse. „Pentru ca el reuseste sa se inteleaga bine cu Dumnezeu”.

Fara a-si da seama ca era observat, pietrarul isi termina treburile si se duse la fereastra. Scoase doua foi de hartie din buzunar, le ridica spre cer si spuse:

„Doamne, pe o foaie am scris lista pacatelor mele. Am gresit, si n-am de ce sa-ti ascund ca Te-am jignit de mai multe ori. Dar pe cealalta hartie se afla povestea pacatelor Tale fata de mine. Mi-ai cerut mai mult decat era de trebuinta, mi-ai adus clipe grele si m-ai facut sa sufar. Daca comparam cele doua liste, Tu imi esti dator, Doamne. Dar azi e Ziua Iertarii, Tu ma ierti, eu te iert, si ne vom continua drumul inca un an”.

Intr-o pilda islamica: Muhammad ib Suqah relateaza povestea lui Abdulah si Mansur, doi credinciosi musulmani. Intr-o zi, Abdulah i-a cerut ajutor prietenului sau.

Timpul trecea, si ajutorul nu venea. Intr-o zi, Mansur intreba: „Frate, mi-ai cerut ajutorul, dar eu nu ti l-am dat. Cu toate astea, se pare ca nu esti suparat”.

„Prietenia noastra este veche. Am invatat sa te iubesc inainte de a avea nevoie de vreo proba din partea ta”, ii raspunse Abdulah. „Si te iubesc in continuare, si daca imi faci un hatar, si daca nu mi-l faci.”

Mansur ii spuse: „Nu te-am ajutat pentru ca voiam sa aflu cat de tare este prietenia ta. Am vazut ca aceasta forta e mai mare decat discordia sau ura; maine vei avea ce mi-ai cerut”.

SI CA SA INCHEIEM ACEASTA SERIE CU PUTIN UMOR: In opinia unei perechi mai in varsta: amandoi isi luau cafeaua in ziua Nuntii de Aur. Sotia isi puse unt pe coaja de paine, o intinse sotului si ea isi pastra miezul. „Totdeauna a vrut partea cea mai buna!”, isi spuse ea. „Dar eu il iubesc, si in toti acesti cincizeci de ani am incercat sa ma controlez, asa ca i-am dat lui miezul. Azi insa as vrea sa-mi fac si eu o placere”.

Spre surprinderea ei insa, chipul sotului se deschise intr-un zambet. „Cat iti multumesc pentru darul asta! De cincizeci de ani as vrea si eu sa mananc coaja de la paine. Dar ca sa mentin armonia in familia noastra, cum tie iti placea asa de mult, n-am indraznit niciodata sa-ti cer asa ceva”.

In opinia unei familii mai tinere: Sotul a primit in dar de Craciun doua frumoase cravate de la sotia lui. Multumit, se imbraca cu cel mai bun costum al lui, alese una dintre cele doua cravate care se potrivea mai bine si-si invita sotia in oras. In timp ce mancau, vazu ca sotia parea tare trista.

„Dragule, ma simt nelinistita si ingrijorata”, spuse ea, dupa o lunga tacere. „De ce ti-ai pus cravata asta? Nu ti-a placut cealalta?”

Traducere de Gabriela Banu