Paszkany a luat-o pe urmele lui Gigi Becali: "Nenorocitul de Balaj a arbitrat împotriva noastră din primul minut!"

Paszkany a luat-o pe urmele lui Gigi Becali: "Nenorocitul de Balaj a arbitrat împotriva noastră din primul minut!"

Arpad Paszkany, patronul campioanei CFR Cluj, încă n-a digerat eşecul din etapa trecută, cu Pandurii (scor 1-2) şi a continuat să-l desfiinţeze pe arbitrul Balaj în stilul lui Gigi Becali.

Arpad Paszkany a împrumutat obiceiurile lui Gigi Becali: intervine zilnic la televiziuni şi jigneşte în stilul patronului stelist. Paszkany a vorbit despre datoriile pe care le are arbitrul băimărean şi despre faptul că acesta şi-ar fi pierdut prietenii din cauza caracterului.

"În ceea ce priveşte datoriile firmelor lui Cristi Balaj şi ale familiei lui, acestea sunt publice. Nu trebuie să angajezi nici detectivi, nici specialişti ca să le găseşti. Trebuie doar să te uiţi pe site-ul Ministerului de Finanţe. Lista datornicilor este publică tocmai ca să te poţi feri de escroci. E o informaţie publică. În ceea ce priveşte viaţa lui privată, este la fel de publică, pentru că prietenii ştiu să calculeze cât este preţul unui ceas, cât costă anumite haine şi serviete, cât costă maşina, cât costă vacanţa. Dacă nu ai venituri ascunse, iar veniturile oficiale nu acoperă aceste chelstuieli, se pune un mare semn de întrebare. Înseamnă că faci bani din altă parte. Ştiţi care  e problema lui, că are firme trecute pe numele lui taică-su, care au datorii la fel de mari. Deci, bani de la părinţi nu «puşcă». Atâta v-am spus, cât pot proba. Am lista datoriilor lui şi ale lui taică-su. Dacă veniturile lui oficiale nu acoperă cheltuielile la vedere, ai o problemă, zic eu, în orice ţară normală", a explodat Paszkany la GSP TV.

"M-a supărat rău de tot Balaj, pentru că ceea ce a făcut el în partida respectivă este în afara noţiunii de sport, noţiunii de arbitraj. Pe Cristi Balaj nu-l las, pentru că asemenea personaje nu au ce căuta în fotbal. M-a deranjat maniera lui, care a fost execuţie în public. Asta m-a deranjat cel mai tare. Au fost mulţi arbitri care au greşit capital împotriva noastră, dar n-am zis nimic dacă n-am simţit că e vorba de ceva absolut tendenţios din minutul 1. Iar nenorocitul ăsta a mai făcut faza asta, nu e prima oară", a continuat Paszkany.

Ne puteți urmări și pe Google News

"A executat un ordin, dacă altă persoană, domnu' «Brichetă» Deaconu, îi ia apărarea. Este o problemă, dacă şeful tău îţi acoperă găinăriile. Înseamnă că ordinul vine de la el. E doar o presupunere, dar eu nu văd niciun motiv pentru care şeful să-l scoată din ştiţi foarte bine ce pe unul care în văzul tuturor face ce a făcut", a "tunat" şeful echipei din Gruia.

"N-a existat nicio echipă din Liga I în ultimele şapte ediţii de campionat împotriva căreia în primele nouă etape să se fi dictat atâtea decizii incorecte câte am suferit noi până acum, anul acesta", s-a mai văicărit patronul echipei care a fost cea mai ajutată de "fluieraşi" în ultimii ani.

Porumboiu: "Sunt nebun" Adrian Porumboiu, patronul formaţiei FC Vaslui, nu a ratat ocazia să declanşeze şi el un atac la adresa celor de la CFR Cluj, după ce Paszkany a vorbit de lista datoriilor arbitrului Balaj. "Nici securiştii dinainte de '89 nu procedau aşa. N-am auzit ca un conducător să aibă fişa fiscală a unui arbitru. Cine eşti tu să-l controlezi? Pentru mine e inimaginabil. De ce n-ai spus înainte că are datorii. Când a tras la căruţa aia (n.r. - a CFR-ului) a fost bine. Nu vezi cum se leapădă şi de Crăciunescu?", a răbufnit Porumboiu.

"Nu eşti om dacă-i faci un asemenea tratament lui Balaj. Ei au în spate, n-are nimeni ce au ei. Dacă ai ajuns să controlezi un arbitru şi să te duci să-l verifici.  Ei sunt ca în filmele alea cu Mafia, ei prizează, fac rotocoale, fac şi pe spiritualii, mai le spun la unii (n.r. - lui Gigi Becali) că au dungi roşii în buletine. Să aibă miliarde de dungi roşii, dar să fie corect. Eu pot să spun că am dungă roşie în buletin, pentru că am crezut că se joacă fotbalul corect. Sunt nebun că am crezut asta. Au sigur de la fiecare arbitru. Au demonstrat-o acum cu Balaj. Pe toţi îi monitorizează. Revolta mea este extraordinar de mare. Sunt total de partea lui Balaj. Dacă-l ai la mână, păi spune domne ce ştii. Dacă ar spune lumea cu  luat echipa asta (n.r. - CFR Cluj) cum a luat Cupe şi campionate... Dar le e frică oamenilor. Dă-l dracu' de fotbal, Balaj e un om liber. Mai ştie şi alt treburi, prin prieteni. Păi ce înseamnă asta? Că poţi să şi pătrunzi la el. S-au şi demascat. Tăceţi dracu' din gură, aţi furat, tăceţi dracu'! Au avut noroc  că au fost oameni că au fost domni în viaţă şi nu i-au dat în primire, n-au vrut să-i bage la puşcărie. Sunt şantaje ordinare", a răbufnit Porumboiu.