Considerată cea mai mare sărbătoare a creştinilor, Paştele îşi are etimologia în cuvântul ebraic pesach, care înseamnă trecere. Această sărbătoare a învierii era sărbătorită şi înainte de apariţia creştinismului la mai toate popoarele lumii. Dacii foloseau, spre exemplu, ouăle încondeiate înainte de Învierea lui Iisus, iar ele erau reprezentarea simbolului fertilităţii

Paştele, aşa cum îl sărbătorim noi astăzi, a apărut după ce Iisus Hristos a revenit la viaţă la trei zile după înmormântare. Aşa a apărut creştinismul şi speranţa în viaţa veşnică promisă de Dumnezeu şi dovedită prin sacrificiul şi învierea propriului fiu. Paştele creştin este similar cu un eveniment pe care îl aveau majoritatea popoarelor lumii din antichitate: sărbătoare învierii, a trezirii la viaţă. Etimologic, numele sărbătorii vine din cuvântul evreiesc Pesach. Evreii sărbătoreau prin acest eveniment eliberarea din Egipt şi reînvierea poporului.

Sacrificarea mieilor, o tradiţie rămasă după eliberarea evreilor din Egipt

Tot de la ei a rămas şi tradiţia sacrificării mieilor de Paşte. Înainte de fuga din Egipt evreii au fost avertizaţi de către Dumnezeu să sacrifice miei şi cu sângele lor să îşi coloreze porţile de la intrarea caselor, astfel urmând ca nou născuţii lor să fie protejaţi de blestemul care avea să se reverse peste copiii egiptenilor. După acea noapte, în care copiii egiptenilor au fost loviţi de moarte, iar cei ai evreilor au fost salvaţi prin însemnarea caselor cu sângele mieilor, a rămas tradiţia ca în fiecare an să fie aduse jertfe animale lui Dumnezeu. Tot aşa a ajuns ca Iisus să fie numit „Mielul lui Dumnezeu”, după ce s-a sacrificat pentru ca omenirea să cunoască reînvierea şi viaţa veşnică. Mielul este, mai cu seamă, semnul blândeţii, al simplităţii, inocenţei şi purităţii. Este unul dintre simbolurile Mântuitorului Hristos. Pentru evrei, Iisus era fiul Tatălui a cărui venire a fost promisă de profeţi.

Dacii sărbătoreau Paştele în martie, când celebrau învierea lui Zamolxe

O formă similară a acestei sărbători exista şi la înaintaşii noştri. Dacii sărbătoreau revenirea la viaţă odată cu echinocţiul de primăvară, pe 20 martie. Şi, ca şi în zilele noastre, sărbătoareau reînvierea unui om. Dacii credeau că Zamolxe a revenit la viaţă la trei ani după ce fusese înmormântat într-o peşteră, şi, la fel ca Iisus, s-a ridicat la ceruri de unde îşi veghează poporul. Ouăle încondeiate erau folosite la această sărbătoare chiar înainte de apariţia creştinismul. Dacă în tradiţia creştină se spune că Maria, mama lui Iisus, a înroşit primele ouă din sângele acestuia, la daci ele erau încondeiate ca simbol al fertilităţii şi al revenirii la viaţă odată cu venirea primăverii. În această zi, oamenii îşi trimiteau ouă viu colorate în semn de afecţiune. Şi tot o similitudine cu creştinismul este şi faptul că dacii credeau tot într-o Sfântă Treime, numit Triada Dacica Divină. Tot în acele vremuri prin satele dacilor se auzeau pocnituri, care se făceau pentru alungarea spiritelor rele. Tradiţia se mai păstrează şi astăzi în unele zone, mai ales în Bucovina şi Moldova, unde în noaptea de Paşte se aud împuşcături în momentul în care oamenii vin să ia lumină de la biserici.

Cum a ajuns iepurele simbolul Paştelui

Tradiţia îndrăgitului Iepuraş de Paşte îşi are originile în legendele păgâne. Dar cum a ajuns micuţul blănos să fie asociat cu această sărbătoare? Iepurele reprezinta la păgâni simbolul lui Eostre, zeiţa primăverii. Aceasta era adesea asociată cu ouăle şi iepurele, deoarece se spune că zeiţa a găsit o pasăre rănită în timpul iernii, iar singura soluţie pentru a o salva a fost să o transforme în iepure. În tradiţiile antice iepurele putea să facă ouă, deşi nu mai era pasăre. De asemenea, se spune că iepurele este o fiinţă lunară, iar ciclurile lunii sunt cele care determină în ce zi sărbătorim Paştele, în fiecare an. Prima apariţie a iepuraşului ca simbol al Paştelui a avut loc în Germania, fiind menţionat în cărţi, în jurul anului 1500. Tot germanii sunt cei care au dus în America tradiţia conform căreia iepurele aduce cadouri copiilor cuminţi.