Pasajul neterminat

Pasajul neterminat

La o lună de la inaugurare, Pasajul Universităţii nu permite încă accesul persoanelor cu handicap, nu are trepte încălzite şi nici spaţii comerciale.

La exact o lună de la inaugurarea grăbită a pasajului din centrul Capitalei, bucureştenii trebuie să mai aştepte încă platformele pentru persoanele cu handicap şi încălzirea treptelor. Asta chiar dacă primarul general Sorin Oprescu a făcut scandal în nenumărate rânduri, s-a lăudat că-i grăbeşte pe constructori să termine lucrarea şi, la inaugurarea plină de elan de pe 15 decembrie, a promis că totul va fi pus la punct „în scurt timp“.

Ocupat însă cu adăugarea Bucureştiului în Cartea Recordurilor pentru „cel mai lung cârnat afumat din lume“, „cel mai greu tort cu fructe“ şi „cei mai mulţi oameni deghizaţi în Moş Crăciun“, Oprescu a lăsat pasajul în coadă de peşte. Centrele comerciale nu s-au ocupat încă, iar sediul Poliţiei Comunitare, cabinetul medical şi punctul farmaceutic promise bucureştenilor de doctorul-primarul nu şiau deschis încă uşile.

Investiţii multe, rezultate parţiale

Scările rulante merg şi acestea cu pauze lungi şi dese, cauzând nemulţumiri cetăţenilor care tranzitează pasajul. „Cauza întreruperilor înregistrate în funcţionarea continuă a scărilor rulante o reprezintă utilizarea defectuoasă a acestora“, susţin reprezentanţii Primăriei Capitalei.

14 zile şi 1.809.000 de lei. Atât a durat şi a costat punerea în funcţiune a scărilor rulante model „Elevator Schindler“, „moderne, utilate cu diverse sisteme de siguranţă“, cum spun cei din primărie. Rezultatele însă nu s-au văzut nici măcar la o zi după montare. Treptele rulează. Însă pe rând: fie doar cele care urcă din pasaj la suprafaţă, fie cele care coboară, sincronizarea fiind destul de rară. Chiar dacă primarul Sorin Oprescu promitea că de scări va avea cel mai mult grijă Administraţia Străzilor şi că nu se va mai întâmpla ca până acum.

Licitaţia pentru ocuparea spaţiilor comerciale nou-nouţe din pasaj este în desfăşurare, dar nu se ştie încă de când vor găsi bucureştenii ceva de cumpărat în subteran. Probabil că undeva la vară vor fi ocupate magazinele, având în vedere cât durează acest tip de licitaţii, susţin surse din primărie.

Nu-s bani pentru platformele pentru handicapaţi

O altă problemă nerezolvată în proiectul grăbit de Oprescu este cea a încălzirii din scări. Din fericire însă, nu au fost probleme prea mari cu poleiul. O bilă albă este că pe gresia lucioasă se plimbă destul de des femeia de serviciu cu mopul, iar covorul verde de pe mijlocul pasajului îi mai salvează pe cei care nu au talpă antiderapantă la încălţăminte. Cât despre platformele pentru persoanele cu handicap, deocamdată nu au fost amplasate pentru că primăria nu a găsit fondurile necesare.

Ne puteți urmări și pe Google News