Părvanov îl critică pe „arogantul” Stanişev pentru pierderea alegerilor
- Adam Popescu
- 10 iulie 2009, 00:00
Partidul Socialist Bulgar, condus de premierul Serghei Stanişev, a pierdut alegerile legislative de pe 5 iulie din cauza „aroganţei şi a greşelilor” şefului guvernului, a acuzat preşedintele ţării, Gheorghi Părvanov.
Într-o conferinţă de presă susţinută săptămâna aceasta, şeful statului, fost lider al socialiştilor bulgari, a mai spus că Stanişev ar trebui să se supună unui vot de încredere în interiorul partidului, scrie cotidianul „Sofia Echo”. Imediat după alegeri, Stanişev a anunţat că va rămâne la conducerea partidului, dar că este dreptul oricărui membru să încerce să-l înlocuiască, în cadrul unui consiliu naţional al socialiştilor.
Pe de altă parte, Părvanov l-a felicitat pe liderul formaţiunii GERB, Boiko Borisov, pentru victoria în alegerile legislative, exprimându- şi, totodată, speranţa că noul guvern va fi unul stabil, care îşi va duce mandatul până la capăt. Noul parlament bulgar se va reuni, în premieră, pe 14 iulie, iar, ulterior, şeful statului îl va însărcina pe Borisov cu formarea guvernului. Cel mai probabil, GERB, care are 116 mandate, va intra la guvernare împreună cu Coaliţia Albastră (15 mandate). Exigenţă guvernamentală Boiko Borisov a cerut Parchetului să lupte eficient împotriva criminalităţii şi corupţiei, domenii în care Bulgaria este criticată de Bruxelles, şi să prezinte rezultate concrete în termen de şase luni, relatează AFP. „Restabilirea încrederii Bruxelles-ului în vederea alocării fondurilor europene depinde de noi”, a declarat acesta în urma unei întâlniri cu procurorul general, Boris Velcev.
Comisia Europeană a îngheţat în 2008, pentru nereguli şi fraude, 825 de milioane de euro destinate Bulgariei, dintre care 220 de milioane au fost pierdute definitiv, iar alte 115 milioane, deblocate anul acesta. Aceste probleme întârzie demararea programelor operaţionale în baza cărora Bulgaria are dreptul la 6,7 miliarde de euro până în 2013. Raportul Comisiei Europene privind progresele Bulgariei în lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate va fi dat publicităţii pe 22 iulie.