Revista presei.
Gardianul
Partidul lui Becali va fi "înghiţit" de PD-L
Pentru a nu pierde controlul asupra Consiliului General al Primăriei Capitalei, unde PD-L şi PNG au 28 de consilieri dintr-un total de 55, democrat-liberalii vor să fuzioneze cu partidul lui Gigi Becali. Surse democrat-liberale afirmă că, în scurt timp, conducerile celor două partide vor declanşa procedurile de fuziune prin absorbţie. Procesul se va desfăşura după tiparul folosit la fuziunea prin absorbţie a PD cu PLD, dar fără modificarea denumirii partidului prezidenţial, afirmă sursele noastre.
România Liberă
Casa lui Creangă, scoasă la vanzare
Casa "Ion Creangă" din municipiul Fălticeni a fost scoasă la vanzare. Proprietarul, familia Grumazescu, a notificat Ministerul Culturii şi autorităţile locale cu privire la intenţia de a vinde imobilul pentru o sumă de 400.000 euro. Autorităţile nu vor să-şi exercite dreptul de preempţiune din cauza sumei mari şi pentru că imobilul a fost renovat cu materiale moderne.
Ministerul culturii şi autorităţile locale îşi pot exercita dreptul de preempţiune la cumpărarea Casei "Ion Creangă", însă cel puţin două dintre acestea au spus clar că nu vor să îşi exercite acest drept. Cotidianul Barack Obama a stat o oră în Bucureşti
Noul preşedinte al SUA, care s-a declarat marţi, după jurământ, prieten al tuturor naţiunilor, a stat în Bucureşti o oră, în 2005, când era doar senator de Illinois.
„America este prietenul tuturor naţiunilor, al fiecărui copil, al fiecărei femei şi fiecărui bărbat care caută un viitor al păcii şi demnităţii. Suntem pregătiţi să conducem din nou“, a spus Barack Obama în discursul ce a urmat depunerii jurământului în calitate de al 44-lea preşedinte al SUA. Ceremonia a adunat două milioane de persoane în faţa Capitoliului, iar alte sute de milioane au urmărit momentul solemn la televizor. Adevărul
Sporuri penale pentru şefii puşcăriilor
Unii directori de penitenciare au venituri lunare care depăşesc 5.000 de euro. Salariul unui şef de penitenciar este de patru-cinci ori mai mare decât al unui procuror sau judecător.
Droguri, băuturi alcoolice, telefoane mobile. Aceasta este pe scurt viaţa de dincolo de gratii. Ultimele razii în penitenciare au scos la iveală „un tablou“ în care personaje principale sunt uneori şi cei puşi să apere legea. Ziua Lumea peste 100 de ani: UE va disparea, Rusia va reface URSS
Uniunea Europeana va dispărea de pe harta politică a lumii, Rusia va reface URSS, iar Statele Unite ale Americii vor fi invadate de imigranţi din lumea întreagă. Cam aşa va arată lumea peste 100 de ani, conform unui studiu publicat la Washington de şeful Serviciului de analiză al Stratfor, George Friedman, citat de Agerpres.
Libertatea
Cavou cu lift şi alarmă pentru miliardarii României
Au ataţia bani că, probabil, nici nu le mai ştiu numCavoul familiei lui Tiberiu Urdăreanu, fondatorul grupului de firme UTI, este poate cel mai impunător din cimitirul Bellu. Angajaţii povestesc că are lift şi patru niveluri subteraneărul exact, iar pentru ei stresul zilei de maine nu mai este de mult o problemă.
Cu un simţ deosebit de practic, gândindu-se şi la viaţa de apoi, miliardarii României s-au pregătit şi pentru ultimul lor rol pe scena publică. Unii dintre ei nu s-au zgârcit deloc şi şi-au ridicat adevărate mausoleuri pe care şi le-au amenajat conform pretenţiilor lor de oameni cu stare. Click
Cotabiţă, refuzat în serie de puştoaice
Gabriel Cotabiţă încă mai tânjeşte la puştoaice, chiar dacă se apropie cu paşi repezi de vârsta de 55 de ani. Numai că tânăra pe care i-a prezentat-o amicul Bendeac nu a părut interesată cîtuşi de puţin de artist.
Cunoscut ca un iubitor de femei mai tinere decât el, Gabriel Cotabiţă pare că nu şi-a învăţat pe deplin lecţia după ce a fost părăsit de Simona Apreutesei şi Dalia Puşcă, ambele cu mai bine de 20 de ani mai fragede decât el.
Cancan
Ilinca Vandici, dată afară din cauza lui Măruţă
Singura vedetp a postului Kanal D care avea contract pe perioadă nedeterminată cu casa de producţie Sinevyzion, Ilinca Vandici, a reuşit performanţa de a fi concediată, pentru că a ţinut morţiş să se ducă la Cătălin Măruţă in emisiune, deşi şefii ei îi interziseseră acest lucru. Prosport "Dacă pierdem cu Austria, îl schimb pe Piţurcă"
Mircea Sandu spune că pentru moment nu se pune problema înlocuirii lui Victor Piţurcă din postul de selecţioner al României.
Totuşi, preşedintele FRF admite că în condiţiile în care tricolorii nu vor obţine victorii în meciurile decisive din această primăvară, contra Serbiei şi Austriei, s-ar putea ca viitorul tehnicianului pe banca naţionalei să fie unul incert.