Parlamentul susţine reducerea emisiilor de CO2 la maşini

Parlamentul susţine reducerea emisiilor de CO2 la maşini

Parlamentul European a votat ieri în favoarea noilor reglementări care au ca scop reducerea emisiilor de CO2 ale maşinilor noi până la 95g/km, până în 2020.

Textul, adoptat cu 499 voturi pentru, 107 împotrivă şi 9 abţineri, fixează această ţintă, cu o perioadă graduală de inserţie de un an, în 2020. Prevederile permit, totodată, "super creditele", prin care maşinile din portofoliul unui producător vor putea compensa alte maşini ale aceluiaşi producător, aplicabile din 2020 până în 2022.

În negocierile cu Consiliul, reprezentanţii Parlamentului European au limitat inserţia graduală a ţintei obligatorii de 95g/km la 95% din maşinile noi şi la un singur an, respectiv 2020.

Acest vot înseamnă că Europa va continua să fie foarte avansată în reducerea emisiilor de CO2 ale maşinilor, ţinta de 95g reprezentând o economie de 50 milioane de tone de emisii CO2 pe an. Cu toate acestea, costul inovaţiei trebuie să fie acceptabil social şi fezabil economic, atât pentru consumatori cât şi pentru producători", a spus raportorul Thomas Ulmer (PPE, DE).

Ce sunt "super creditele" Super creditele (echilibrare a emisiilor în cadrul portofoliului unui producător) vor fi permise între 2020 şi 2022, dar vor fi limitate la 7,5g/km în această perioadă. Nu vor exista super credite în perioada 2016 – 2020. Astfel, o maşină care va emite mai puţin de 50g/km va fi echivalentă cu o maşină cu doi pasageri în 2020, 1,67 pasageri în 2021, 1,33 pasageri în 2022 şi un pasager în 2023.

Procedura mondială de omologare a motoarelor utilitare uşoare definită recent de ONU, care reflectă mai bine condiţiile de condus din realitate, trebuie să fie aplicată cât de curând posibil, se arată în text. Comisia Europeană a arătat sprijinul său pentru un termen în anul 2017.

Deputaţii arată că studiile recente arată că producătorii au folosit slăbiciunile procedurii actuale, ceea ce a dus la cifre oficiale privind consumul şi emisiile mult diferite de cele realizate în condiţii reale de condus.

Actualizarea legislaţiei trebuie aprobată şi de Consiliul de Miniştri pentru a putea intra în vigoare.

Ne puteți urmări și pe Google News