Radu Paraschivescu: "Când maşina cuiva important omoară un om obişnuit, de vină - se ştie - e mortul, care n-avea ce să caute nici pe refugiul unde aştepta tramvaiul, nici pe trotuarul pe care se plimba fără griji".
Nu ştiu dacă era bărbat sau femeie, tânăr sau în vârstă. De aceea, îi spun W 74380 - asta scria pe plăcuţa de înmatriculare a BMW-ului negru pe care-l pilota. Ştiu, în schimb, că a văzut roşu în faţa ochilor, căci asta era culoarea semaforului din intersecţie. Mai ştiu că a spintecat zebra de pe asfalt cu piciorul pe acceleraţie, demolând prejudecata că trecerea de pietoni îi oferă pedestrului o relativă siguranţă, mai ales când traversează, regulamentar, pe verde. Era duminică la prânz, iar personajul nostru se credea în filme. Poate că se visa Steve McQueen în „Locotenentul Bullitt“, ţâşnind necruţător în urmărirea borfaşilor şi privit admirativ de o Jacqueline Bisset cu inima cât un purice. Poate că era un John Wayne de tip nou, biciuindu-şi caii putere la bordul unei diligenţe tunate, care zbura printre cactuşi fantomatici. Poate că în mintea lui încolţise imaginea unui juggernaut nervos, gata să calce sub roţi orice formă de viaţă şi să-i pedepsească pe temerarii care năzuiau să ajungă pe celălalt trotuar.
W 74380 nu e doar numele jigodiei rutiere care-a fost cât pe-aci să omoare o bătrână şi-un copil pe trecerea de pietoni într-o duminică oarecare de august. W 74380 confirmă, printr-o literă şi cinci cifre, incapacitatea de ripostă în faţa a două pericole omniprezente: sfidarea şi bunul plac. Din câte ştiu, intersecţia respectivă e monitorizată non-stop prin camere video. În condiţii fireşti, dementul din BMW ar fi trebuit oprit şi dus la secţie în cel mult un sfert de oră. Nu s-a întâmplat aşa, fiindcă W 74380 şi-a reluat incursiunile punitive împotriva trecătorilor după vreo treizeci de minute. În condiţiile astea, e inutil să glosăm pe marginea amănuntelor. N-are importanţă dacă din maşină se auzea Nicolae Guţă sau Sibelius, dacă şoferul era îmbrăcat în frac sau avea şase tatuaje, trei lanţuri la gât şi unghia de la degetul mic lăsată să crească pentru o mai lesnicioasă extragere a cerumenului. Contează un singur lucru: că nimeni nu se străduieşte să descopere vaccinul antiabuz.
Privite de la volan, dungile zebrei din intersecţie apar verticale, aidoma celor de pe zeghea deţinutului. Ei, aş! Sfidarea la volan a atins cote himalayene şi a izbutit să devină tradiţie. W 74380 ştie, probabil, că un telefon dat unde trebuie sau un plic lăsat să alunece în buzunarul corespunzător îl transformă din infractor în băiat bun. Vina dispare când vinovatul cotizează. Pe lângă asta, BMW-ul negru se poate sluji de precedente glorioase în materie. Când maşina cuiva important omoară un om obişnuit, de vină - se ştie - e mortul, care navea ce să caute nici pe refugiul unde aştepta tramvaiul, nici pe trotuarul pe care se plimba fără griji. Vă spune ceva numele Marian Albu? Dar Carmen Păunescu? Dar Adrian Iordache? Dar Cristian Bernevig? Dar atâţia şi-atâţia atleţi ai sfidării, pe care legile nu-i privesc şi nu-i ating?
W 74380 a fost cândva o maşină ca oricare alta pe străzile Vienei. Ea a rulat cuminte într-un oraş unde şoferii opresc din reflex când văd că pietonii mai au trei paşi până la zebră. Acum W 74380 s-a trezit într-o ţară fără legi şi doldora de fărădelegi. Într-un spaţiu unde se înfiază abuzul şi se scuză omorul. („Da, a trimis pe lumea cealaltă cinci oameni, dar e un ofiţer excepţional“ - asta a fost explicaţia prin care colonelului Cristian Bernevig i s-au dat trei ani cu suspendare.) Dragi pietoni, rămâneţi pe trotuarul pe care sunteţi. Staţi cât mai departe de carosabil şi rugaţi-vă să nu se suie W 74380 peste voi, în drum spre bancomat.
Recomandările noastre
