Pandurii şi Dacia, fără antrenori

Pandurii şi Dacia, fără antrenori

LIGA I. Conducerea clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu a reziliat, ieri, contractul cu antrenorul portughez Joaquim Teixeira, la numai o săptămână de la reluarea campionatului.

Cu Teixeira pe banca tehnică, Pandurii a pierdut ultimele trei meciuri, două în campionat şi unul în cupă. „Asta e viaţa în fotbal. Înţeleg presiunile care există la club şi am hotărât să reziliem contractul“, a declarat, supărat, lusitanul. Marin Condescu, preşedintele gorjenilor, a anunţat că n-are deocamdată soluţii pentru postul de antrenor şi că echipa va fi condusă de „secundul“ Florin Bejenariu. Şi formaţia Dacia Mioveni traversează un moment de criză, după demisia antrenorului Sorin Cârţu, şedinţa tehnică de ieri fiind condusă de „secundul“ Fane Ţâră.

Ne puteți urmări și pe Google News