Marius Stan, directorul general al formaţiei Oţelul Galaţi - campioana României -, a intrat în concediu, fiind nemulţumit de situaţia de la echipă din ultima vreme.
"Nu mi-am dat demisia. Am plecat în concediu. Începând de astăzi, Consiliul de Administraţie, în frunte cu domnul Borş, va asigura managementul. Eu mă voi abţine să mai vorbesc despre club şi echipă. Poate e prea mult cu fronturile pe care luptăm. Decizia am luat-o mai demult pentru că trebuie să mă gândesc la sănătatea mea. Aveam nevoie de o pauză", a declarat Marius Stan la Radio GSP.
Oţelarii nu au confirmat în acest sezon, după ce în stagiunea trecută au luat titlul. După şapte etape disputate în Liga I, Oţelul Galaţi se află pe locul 10, cu 10 puncte, la 6 de liderul Dinamo. În Liga Campionilor, moldovenii au început cu un eşec, 1-2 cu FC Basel, în deplasare.