Ordonanţa creditelor se poate extinde dacă protejează consumatorul
- Adam Popescu
- 2 noiembrie 2010, 20:45
Dacă "ordonanţa creditelor" are în vedere protejarea consumatorilor aceasta se poate extinde mai mult decât este prevăzut în Directiva Europeană 48/2010, a declarat avocatul Gheorghe Piperea.
"Legat de extinderea Directivei Europene se menţionează că dacă ordonanţa este în favoarea consumatorului legislaţia internă are tot dreptul din lume să o reglementeze în acest sens". Am în posesie o decizie "caldă" a Curţii Europene de Justiţie de la Luxemburg. Este într-un dosar împotriva unei societăţi de creditare din Spania înaintată de un consumator spaniol", a afirmat acesta.
Decizia spune că se consfinţeşte dreptul statelor de a aplica o protecţie mai mare a consumatorilor decât minimul stabilit de directivă şi permite instanţelor naţionale constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale.
"Aşadar în momentul în care legislaţia naţională (şi aici nu vorbim numai de cea a României), dacă se depăşesc aceste limite ele sunt permise şi statuate de Curtea Europeană de Justiţie, cu condiţia ele să fie în favoare protecţiei consumatorului" menţiona avocatul.
Deci chiar dacă directiva nu se referă la contractele ipotecare sau la cele de leasing, statul România are dreptul să o extindă pentru că în acest fel protejează consumatorul.