Ordonanţa 50, faultată de lipsa de fairplay a FMI

Ordonanţa 50, faultată de lipsa de fairplay a FMI

Avocaţii clienţilor nemulţumiţi şi membrii liberali din Comisia de buget şi finanţe din Camera Deputaţilor îi acuză pe reprezentanţii delegaţiei FMI la Bucureşti că apără interesele băncilor.

După ce FMI a încercat să forţeze mâna autorităţilor în schimbarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 50/2010, cu privire la creditele în derulare, unii deputaţi au reacţionat dur, acuzându-i în unele cazuri şi de şantaj, pe reprezentanţii Fondului.

"Poziţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Comisiei Europene este una inacceptabilă, cu privire la activitatea de legiferare naţională. Din punctul meu de vedere e o atitudine abuzivă, nedemocratică şi chiar umilitoare", a declarat deputatul PNL Eugen Nicolăescu, membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.

"FMI a sărit calul"

Şi avocatul Gheorghe Piperea susţine că poziţia FMI este una totalmente incorectă. De reţinut este faptul că FMI a ameninţat în repetate rânduri, prin vocea lui Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI la Bucureşti, că dacă guvernul nu va schimba actul normativ al creditelor riscăm să nu mai primim următoarea tranşă a acordului stand-by.

"Mi s-a părut că s-a sărit puţin calul din partea executivilor FMI şi din perspectiva Comisiei Europene (CE). Din câte ştiu eu, ANPC (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - n.r.) a întrebat CE, printr-o scrisoare, dacă OUG 50 este în conformitate cu Directiva Europeană 48/2010. Nici până în prezent nu s-a primit un răspuns de la Comisie", a spus Gheorghe Piperea.

El a precizat că nu este posibil să modifici ordonanţa în parlament la cererea FMI, câtă vreme cealaltă parte din contract, Comisia Europeană, nu a spus dacă este sau nu în conformitate cu Directiva. "Din acest punct de vedere, poziţia FMI este de neacceptat", a mai afirmat avocatul.

Nicolăescu crede că s-a format greşita idee că stabilitatea băncilor înseamnă neapărat ca acestea să aibă profit. "Stabilitatea bancară nu înseamnă neapărat profitabilitatea băncilor, pentru că aşa lasă să se înţeleagă toţi cei care au luat cuvântul pe această temă. Mai ales că băncile nu au făcut ceea ce trebuia să facă în România şi anume să participe la realizarea relansării economice", a spus fostul ministru.

Băsescu vrea echilibru

Traian Băsescu este însă de altă părere. Şeful statului a menţionat, ieri, că ordonanţa creditelor nu trebuie să fie cu aplicare retroactivă, dar s-a declarat susţinătorul neplăţii niciunui comision rambursarea anticipată a creditelor.

"Trebuie găsit acel echilibru în care clientul să nu fie scutit de plata obligaţiilor asumate iniţial. Totodată, legea trebuie să prevină tentaţia băncilor de a transfera beneficiarilor de credite pierderilor băncii din credite neperformante", a explicat Băsescu.

Acuzele la adresa FMI au venit şi din partea analistului financiar Bogdan Baltazar. Acesta a spus, ieri, la "Evenimentele zilei", că Jeffrey Franks nu trebuia să vină cu declaraţii atât de dure la început. "Cred că Franks a greşit şi acum a trebuit să dea înapoi", a spus Baltazar.

"Atitudinea FMI cu privire la Ordonanţa 50 a fost una abuzivă, nedemocrată şi chiar umilitoare." EUGEN NICOLĂESCU, membru în Comisia de buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor

Ne puteți urmări și pe Google News