Opt prefecți vor să fie aleși locali

Opt prefecți vor să fie aleși locali

Opt prefecţi au anunţat că vor candida la alegerile locale din 10 iunie, astfel că mandatele acestora urmează să înceteze după sărbătorile de Paşte, a declarat, la Ploieşti, ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, cotat de mediafax.ro.

Este vorba despre prefecţii din judeţele Teleorman, Satu Mare, Prahova, Mureş, Vrancea, Bacău, Giurgiu şi Sibiu. Ministrul a spus că a cerut ca în cele opt judeţe să se facă propuneri de "oameni serioşi" care să îndeplinească criteriile necesare pentru preluarea funcţiilor de prefect şi care "să fie capabili" să organizeze alegerile programate pentru acest an. "Am cerut să asigurăm stabilitatea celor opt prefecturi", a precizat Berca.

Întrebat dacă este posibil ca şi alţi prefecţi să-şi anunţe candidatura la alegerile locale în viitorul apropiat, Berca a răspuns că "lista este închisă". În 26 martie, ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, le cerea prefecţilor să anunţe până în 29 martie dacă vor să candideze la alegerile locale.

Ne puteți urmări și pe Google News