Oprescu vrea de la americani un credit în valoare de 800 de milioane de euro, fără să aibă acordul bucureştenilor
- Antoaneta Etves
- 5 noiembrie 2011, 18:21
Deşi aleşii generali ai Capitalei ar trebui să aprobe un asemenea împrumut, iar consilierii au respins de mai multe ori acreditarea ediului de a contracta un credit în valoare de 800 de milioane de euro, pentru că nu a justificat cum se va utiliza suma, primarul general s-a dus în SUA şi discutat despre acordarea unui credit pentru Primaria Generală.
Edilul-şef s-a întâlnit cu Mr. Seth Waugh, Chief Executive Officer al Deutsche Bank Americas, cu care a avut o discuţie legată de acordarea unui credit în condiţii avatajoase, pentru Primăria Generală, potrivit unui comunicat de presă al Muncipalităţii. "Sorin Oprescu cere bani, dar nu vrea să spună ce va face cu ei. I-am spus că nu suntem împotriva acestui împrumut, dar trebuie să justifice ce va face cu banii. Edilul şef a spus că 500 de milioane de euro merg către rostogolirea eurobondurilor, care ajung la maturitate în anul 2015, iar restul de 300 de milioane merg către investiţii noi, fără să explice care sunt acestea", a declarat, recent, viceprimarul Mircea Raicu. Sorin Oprescu a ţinut să prezinte personal intenţia Bucureştiului de a contracta un împrumut de 800 de milioane EUR. "Primarul General i-a adresat şefului Deutsche Bank Americas rugămintea de a trata cu toată deschiderea intenţia Bucureştiului de a accesa fonduri şi, la rândul lui, l-a asigurat de toată transparenţa în procesul de selecţie ce va urma", se mai precizează în comunicat. Reprezentanţii Municipalităţii susţin că împrumutul este necesar pentru acoperirea celor 500 de milioane de euro contractate de fosta administraţie a Bucureştiului în cadrul unei emisiuni de bonduri, dar mai ales pentru finalizarea unor investiţii oprite momentan din lipsa banilor, precum şi iniţierea unora noi, necesare dezvoltării oraşului. Citiţi şi: Oprescu, 300 de milioane de euro ca să fie iar primar