AUTOR : Eduard Ovidiu Ohanesian 

Singurul care l-a ajutat pe Mărieș în demersul sau a fost Cristian Diaconescu, pe atunci consilierul președintelui Traian Basescu. Cu toate eforturile, în ciuda deciziei CEDO, finalizarea acestui dosar trenează în continuare. Lipsa de interes a autorităților în soluționarea definitivă a dosarului nu mai stă doar sub semnul indolenței, așa cum o vreme s-a crezut, ci sub cel al omertei, al unei veritabile conjurații a tăcerii. Jurnalistul Eduard Ovidiu Ohanesian aduce într-o ancheta publicată pe site-ul Avertisment. net un document zdrobitor care probează această ipoteză, cea a tăcerii impuse de autoritățile statului cu privire la ceea ce s-a întâmplat în 1989, cine a acționat pe teritoriul României și cu ce urmări.

Cum s-a pus talpă Justiției

La data de 19 noiembrie 1997, generalul Constantin Degeratu, în calitate de şef al Statului Major General (SMG), a suspendat temporar „dreptul tuturor angajaţilor din subordinea SMG, militari sau civili, de a furniza (presei sau organelor de anchetă) informaţii cu privire la activitatea proprie sau a altor persoane pe timpul evenimentelor din Decembrie 1989. Nu a fost anchetat pentru acest abuz, nu a fost nici măcar audiat. Orice persoană care dorea sau era chemată să depună mărturie şi făcea parte din organigrama Ministerului Apărării Naţionale, trebuia să ceară mai întâi aprobarea ministrului. Așadar, ministrul decidea cine depune sau nu mărturie despre crimele Revoluției. Documentul semnat de generalul Degeratu, un act de intimidare oficial la adresa martorilor, nu a fost dat publicității niciodată. Probabil, din motive de secretizare.

Ordinul dovedeşte faptul că în timp ce procurorii se chinuiau să scoată la iveală crimele Revoluţiei şi infractorii care au tras în populaţie, Armata, la cel mai înalt nivel, ascundea dovezile şi făcea totul pentru a intimida sau împiedica martorii cei mai importanţi (militarii participanţi la faţa locului) să depună mărturie. Când se întâmpla acest lucru? Sub președinția lui Emil Constantinescu, considerată de mulți ca cel mai democratic regim aflat la conducerea țării după 1989. Copii după Ordinul 522/1997 au ajuns în cele din urmă în posesia mai multor asociaţii care „îi reprezintă cu cinste” pe revoluţionari şi pe urmaşii victimelor din decembrie ’89. Nu s-a întâmplat nimic deosebit. Nu s-a depus nici măcar o plângere penală împotriva demnitarului. MApN plăteşte și astăzi pensiile foştilor securişti, mai ales cadrelor acoperite ale Departamentului de Informaţii Externe (redenumită CIE după 1978), legendaţi ca ofiţeri de armată în cărţile de muncă.

Citește și: