Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea şi-a asigurat matematic titlul de campioană a României după ce a învins ieri, 42-25 (22-14), "U" Jolidon Cluj într-un meci restanţă din etapa a 21-a a Ligii Naţionale.
Handbalistele de la "U" Cluj au început curajos, conducând în primele cinci minute, dar nu au putut ţine ritmul cu gazdele, care au egalat, 3-3, iar apoi au preluat conducere şi au condus la două goluri în minutul 9, 6-4. Meciul a continuat sub dominaţia formaţiei vâlcene (32-20, min. 49), care nu a avut vreo emoţie în obţinerea celei de-a 21 de victorii consecutive a sezonului, dar şi a titlului naţional în devans cu cinci etape. De remarcat faptul că formaţia ardeleană a ratat toate cele patru aruncări de la şapte metri din prima repriză, în faţa portarului Paula Ungureanu. Marcatoare: Oltchim - Stanca 8 goluri, Vizitiu 7, Neagu 6, Pidpalova 5, Şimkute 4, Nechita 4, Szucs 3, Puşcaşu 2, Manea 2, Gatzel-Han 1. "U" Jolidon Cluj - Dincă 6 goluri, Crap 5, Paraschiv 4, Chintoan 4, Tudorache 2, Ani-Senocico 2, Brânzan 1, Tetean 1. "U" trebuie să se bată pentru locul 2 Victoria din derbyul care a opus primele două clasate în ierarhia Ligii Naţionale, a adus Oltchimului (42 de puncte) un avans în clasament de 12 puncte, faţă de "U" Jolidon Cluj, echipa de pe locul secund, cu cinci etape înainte de încheierea sezonului 2009-2010 şi e, matematic, vechea şi noua campioană a României. "U" Jolidon Cluj va trebui să se lupte în continuare pentru menţinerea locul doi, care duce în preliminariile Ligii Campionilor, spre deosebire de prima poziţie deţinută de Oltchim, care îi asigură prezenţa în faza grupelor competiţiei, în sezonul viitor. Campioana en-titre mai are de disputat partidele cu CSM Cetate Deva (22 aprilie, deplasare), cu HC Zalău (24 aprilie, deplasare), cu Rapid Bucureşti (29 aprilie, pe teren propriu), cu HCM Ştiinţa Baia Mare (5 mai, deplasare) şi cu Universitatea Reşiţa (12 mai, pe teren propriu). Urmează returul cu Gyor Titlul naţional din 2010 este al patrulea consecutiv câştigat de Oltchim Râmnicu Vâlcea şi al 16-lea din palmares, după cele din 1989, 1990, 1991, 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998, 1999, 2000, 2002, 2007, 2008 şi 2009. Pe plan intern, formaţia vâlceană mai are în vitrina cu trofee 13 Cupe ale României, dar şi Supercupa României (2007). Antrenorul Radu Voina, care a preluat echipa în februarie 2009, câştigă astfel al doilea titlu naţional consecutiv cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, pe care a calificat-o tot pentru a doua oară consecutiv şi în semifinalele Ligii Campionilor. Handbalistele de la Oltchim vor juca, duminică, de la ora 17.15 (în direct pe ProTV), partida decisivă pentru calificarea în finala Ligii Campionilor, cu Gyor ETO (25-25, în tur).