Antrenorul român a pierdut procesul pe care i l-au intentat oficialii fostei sale echipe, Al-Ain.
Cosmin Olăroiu, antrenorul echipei Al-Ahli, a fost condamnat de Tribunalul din Abu-Dhabi (Emiratele Arabe Unite) la trei luni de închisoare cu suspendare, anunță, super.ae! În plus, antrenorul român a fost obligat și la plata unei amenzi de 21.000 de dirhami (aproximativ 4.000 de euro), susține sursa citată. Decizia instanței din Emiratele Arabe Unite a venit în cadrul procesului penal pe care i l-au intentat lui Olăroiu oficialii de la Al-Ain, fosta echipă a tehnicianului român. Cei de la Al-Ain au reclamat la Federația de Fotbal din Emirate că „Oli” mai era legat prin contract de această grupare și, prin urmare, nu avea dreptul să semneze în vara anului 2013 cu rivala Al-Ahli. Foștii șefi ai lui Olăroiu i-au cerut românului despăgubiri financiare consistente, iar acesta i-a ironizat, afirmând că vor bani pentru a schimba echipamentul vechi de doi ani. Ca urmare a acestor declarații, cei de la Al-Ain i-au intentat un proces penal antrenorului român, sub acuzația de calomnie, și au solicitat expulzarea acestuia din Emiratele Arabe Unite. Litigiul pe plan sportiv dintre Cosmin Olăroiu și Al-Ain se judecă la TAS.