Oil Terminal e curtat pentru a construi depozite petroliere
- Adam Popescu
- 22 august 2007, 03:00
Compania Oil Terminal Constanta a primit oferte de la mai multe companii de pe piata locala si din strainatate pentru asocierea in parteneriat in vederea constructiei si operarii de rezervoare petroliere la Constanta.
„Sunt mai multe oferte si optiuni. Am primit oferte de la rafinarii, de la firme din Romania, dar si de la firme mari care nu sunt prezente pe piata locala”, a declarat directorul general, Mihai Lupu, citat de Mediafax.
Propunerile vizeaza construirea si operarea in parteneriat cu Oil Terminal de rezervoare de produse petroliere. Printre companiile interesate de parteneriat cu Oil Terminal se afla si compania azera de petrol si gaze detinuta de stat SOCAR.
Ofertele pentru proiecte in parteneriat cu Oil Terminal vin in contextul dezvoltarii proiectului privind constructia oleoductului paneuropean Constanta-Trieste (PEOP), a carui finalizare este estimata in 2012.
Oleoductul va transporta titei din zona Marii Caspice (Kazahstan si Azerbaidjan) catre rafinariile din nordul Italiei si Europa Centrala, iar Oil Terminal si transportatorul de produse petroliere Conpet Ploiesti sunt companiile propuse sa reprezinte Romania in compania de dezvoltare a conductei.
Lupu considera ca o astfel de asociere a Oil Terminal cu firme petroliere este avantajoasa pentru ca, dupa o perioada de 10-30 de ani, depozitele vor intra in proprietatea companiei. Cea mai profitabila operatiune pentru Oil Terminal este tranzitul produselor petroliere, reprezentand 90% din venituri.