TENIS: Tricolorii nu mai ascultă de Ţiriac! Revine şi Tecău în echipa de Cupa Davis
- Daniel Con ţescu
- 27 august 2012, 12:48
De astăzi, şi Horia Tecău a devenit "spărgător de grevă", urmând să participe la duelul din Cupa Davis cu Finlanda, de la mijlocul lunii viitoare.
Oficialii Federaţiei Române de Tenis susţin că l-au convins pe Horia Tecău, cel mai bine clasat jucător român (locul 6 la dublu), să joace pentru România la Cupa Davis, după ce şi Victor Crivoi a confirmat prezenţa la duelul cu Finlanda, de la Cluj-Napoca (14-16 septembrie).
"Suntem foarte bucuroşi că Horia Tecău vine la meciul cu Finlanda. E un mare câştig pentru noi că un jucător de calibrul său ne-a confirmat prezenţa. Aşadar, se conturează o echipa solidă pentru întâlnirea de Cupa Davis, din 14-16 septembrie", a declarat azi Porumb, contestatul căpitan nejucător al României. În aceste condiţii, Tecău va face echipă cu bunul său prieten, Florin Mergea, alături de care a câştigat de două ori la Wimbledon, la juniori, proba de dublu.
Până în acest moment, Horia Tecău, Florin Mergea, Petru-Alexandru Luncanu, Andrei Dăescu şi Victor Crivoi şi-au anunţat prezenţa la Cluj. Aducerea lui Tecău este mai ales o lovitură de imagine. Horia Tecău, Victor Hănescu, Adrian Ungur, Marius Copil şi Victor Crivoi au boicotat meciul cu Olanda, pierdut cu 5-0 de România, iar în spatele greviştilor se spune că ar fi stat "greii" Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, aflaţi în opoziţie cu Ruxandra Dragomir, preşedintele federaţiei. Motivul oficial invocat de "revoluţionari" a fost schimbarea abuzivă a lui Andrei Pavel din funcţia de căpitan nejucător, în locul acestuia fiind înscăunat Ciprian Porumb. Mai mult, înainte de a pleca la Londra, pentru a reprezenta România la Olimpiadă, Tecău, care a purtat drapelul la festivitatea de deschidere, a acuzat în paginile EVZ că "la federaţie se întâmplă lucruri grave". În prezent, Tecău se află la New York, unde aşteaptă să intre în concurs la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului.