Obama: SUA sunt "una dintre cele mai mari ţări musulmane"

Obama: SUA sunt "una dintre cele mai mari ţări musulmane"

Cu puţin timp înainte de startul vizitei sale de trei zile în Orientul Mijlociu, preşedintele american a declarat, ieri, pentru postul francez de televiziune Canal+, că Statele Unite sunt "una dintre cele mai mari ţări musulmane din lume".

"Statele Unite şi lumea occidentală trebuie să înveţe pentru a cunoaşte mai bine islamul. Iar dacă se ia în considerare numărul cetăţenilor americani musulmani, vedem că Statele Unite sunt una dintre cele mai mari ţări musulmane de pe planetă", a spus Obama pentru Canal+. "Cred că, în acest moment, există un conflict între cei care susţin că islamul este ireconciliabil cu viaţa modernă şi cei care cred contrariul, că islamul a ştiut mereu să evolueze", a adăugat preşedintele american.

Vizita preşedintelui american în Orientul Mijlociu, care va începe astăzi în Arabia Saudită, este menită să reconstruiască legăturile cu lumea musulmană, grav afectate în cei opt ani ai administraţiei lui George W. Bush, scrie ediţia electronică a publicaţiei The Times.

Vizita de trei zile, care va cuprinde şi un mesaj transmis lumii musulmane de la Univesitatea din Cairo (mâine), este considerată drept un pas vital pentru demersul său de a relansa eforturile de pace între Israel şi palestinieni. Obama a spus că va aborda situaţia mult mai echilibrat decât predecesorul său, care a dat mână liberă Israelului pentru a-şi extinde coloniile în Cisiordania.

Coloniile israeliene - o problemă

Israelul nu a acceptat cererea Statelor Unite de a îngheţa construcţia coloniilor din Ierusalimul de Est. Ehud Barak, ministrul israelian al apărării, a încercat, ieri noapte, în cadrul unei vizite la Washington, să îl convingă pe Obama să renunţe la această solicitare.

Israelul crede că este imposibilă împiedicarea celor cinci sute de mii de evrei, care locuiesc în teritoriile învecinate Israelului, să îşi crească copii, să se căsătorească sau să îşi construiască locuinţe.

În ajunul vizitei în Orientul Mijlociu, Barack Obama a emis un avertisment către premierul israelian, Benjamin Netanyahu. "Cred că situaţia din acest moment nu poarte fi susţinută strategic, mai ales când vine vorba despre securitatea Israelului", a spus Obama, explicând că "în timp, dacă nu se va ajunge la un acord de pace cu palestinienii, Israelul va fi în continuare ameninţat şi va avea mari probleme la graniţele sale".

Strategie echilibrată

Obama va îndemna, cel mai probabil, statele arabe către acordarea mai multor libertăţi politice şi respectarea drepturilor omului. Unii critici sunt de părere că întâlnirile preşedintelui american cu regele saudit şi preşedintele Mubarak, care conduce Egiptul de aproape trei decenii, ar putea submina mesajul său care susţine reformele în regiune. Liderul de la Casa Albă îşi va ghida abordarea pe scheletul unei iniţiative de pace făcute în urmă cu şapte ani de Arbaia Saudită, în timp ce lumea musulmană este de acord să accepte Israelul dacă statul evreu se va retrage de pe teritoriile pe care le-a ocupat în 1967.

Preşedintele american a spus, pentru BBC, că Statele Unite ale Americii pot fi un model pentru lumea musulmană. "Democraţia, supremanţia legii, libertatea cuvântului, libertatea religiei, nu sunt doar principii ale vestului care trebuie să fie impuse în aceste ţări, ci principii universale care trebuie îmbrăţişate şi să facă parte din identitatea naţională", a spus Obama. Al-Qaida a criticat acţiunea lui Obama

Liderul adjunct al Al-Qaida a criticat decizia lui Barack Obama de a trimite un mesaj lumii islamice la Cairo, precizând că nu va schimba "mesajele sângeroase" pe care armata americană le trimite musulmanilor din Irak şi Afganistan.

"Mesajale sale sângeroase au fost primite şi sunt încă primite de musulmani, şi ele nu vor fi ascunse în spatele unei campanii de relaţii publice sau de vizite făţarnice şi cuvinte elegante", a spus Ayman al-Zawahiri, numărul doi al Al-Qaida într-un mesaj audio care a apărut ieri pe paginile de internet ale militanţilor islamici.

Ne puteți urmări și pe Google News