OBAMA avertizează SIRIA: Nu treceţi linia roşie, altfel intervenim. Rusia cere SUA să se abţină

OBAMA avertizează SIRIA: Nu treceţi linia roşie, altfel intervenim. Rusia cere SUA să se abţină

Preşedintele american a ameninţat că vor exista "consecinţe enorme" dacă regimul sirian condus de Bashar al-Assad va recurge la utilizarea armelor de distrugere în masă.

UPDATE: Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat, azi, SUA şi statele occidentale să nu recurgă la vreo acţiune militară unilaterală împotriva Siriei, după ce preşedintele Barack Obama a afirmat că armata americană ar putea acţiona dacă trupele siriene vor folosi armele chimice.,

Într-o întâlnire cu consilierul de stat chinez, Dai Bingguo, şeful diplomaţiei ruse a afirmat că "Rusia şi China îşi bazează cooperarea diplomatică pe obligaţia de a adera strict la normele de drept internaţional şi la principiile Cartei ONU şi de a nu permite încălcarea lor", relatează agenţiile internaţioanle de presă. Avertisment de la Casa Albă Barack Obama l-a avertizat pe Bashar al-Assad, ieri, să nu "depăşească linia roşie", folosind arme chimice sau biologice în conflictul sângeros din ţara sa, şi a sugerat că o astfel de acţiune ar determina Statele Unite să ia în considerare un răspuns militar rapid.

Subliniind că s-a abţinut până acum să comande armatei americane să atace Siria, Obama a precizat că vor fi "consecinţe enorme" dacă Assad nu reuşeşte să-şi protejeze armele de distrugere în masă, relatează cotidianul britanic "The Guardian". A fost cea mai dură declaraţie făcută de Obama până acum pe această problemă, avertizând Siria nu doar în privinţa armelor neconvenţionale, ci şi relativ la instalarea sau pregătirea lor într-o manieră ameninţătoare.  "Am fost foarte clari cu regimul Assad, dar şi cu alţi actori care se află acolo, că o linie roşie pentru noi este atunci când începem să vedem o serie de arme chimice care sunt mutate în diferite locaţii sau încep să fie utilizate", a spus liderul de la Casa Alabă. "Acest lucru ne va schimba cu totul calculele", a mai spus el.

"Nu putem avea o situaţi în care armele biologice sau chimice să cadă în mâinile cui nu trebuie", a explicat Obama, într-o conferinţă de presă la Casa Albă. El a precizat că nu este "absolut sigur" de faptul că stocurile de armament sunt securizate şi se află în siguranţă. Preşedintele SUA a adăugat că problema nu este îngrijorătoare doar pentru autorităţile de la Washington, ci şi pentru aliaţii din regiune, inclusiv Israel. Obama, care speră să obţină un nou mandat la Casa Albă, a fost până acum refractar la ideea implicării ţării sale într-uin nou conflict în Orientul Mijlociu, refuzând chiar să sprijine înarmarea rebelilor sirieni, care luptă contra puterii de la Damasc, precizează sursa citată.

Ne puteți urmări și pe Google News