Misterele Bucureştilor: Oana Roman habar n-are câte kilograme are! "Îmi plac coastele de miel la cuptor"
- Mihnea-Petru Pârvu
- 17 aprilie 2012, 17:49
PORTRET MONDEN. Cei răi zic despre ea că e supraponderală. E o fată simplă, cu studii la Sorbona şi mondenă prin definiţie. Nimeni n-a demonstrat că e proastă.
Nu e nici pe departe o frumuseţe dar, de 20 de ani, e nelipsită din paginile ziarelor. Tabloidele şi hebdomadarele de umor au tocat-o sistematic. Are câteva kilograme bune peste greutatea normală şi nicio cură de slăbire n-a izbutit să-i reducă circumferinţa taliei. Mulţi ziarişti răi au supărat-o în nenumărate rânduri. Cu toate astea, vedeta a izbutit să fie, mai tot timpul, în epicentrul vieţii mondene.
Presa a asociat-o mereu cu diverşi bărbaţi care de care mai atrăgători. Iar relaţia cu cel mai cunoscut stripper autohton a consacrat-o pe "piaţă" mai mult decât sonorul nume moştenit de la celebrul său tată. Ca orice beizadea care se respectă şi-a terminat studiile la Paris. O cheamă Oana Roman şi se dă în vânt după mielul la cuptor.
Mai întâi s-a alintat că nu poate veni la interviu, aşa, nemachiată corespunzător. Că nu dă bine la poză. Până la urmă a găsit un ruj şi un rimel. Ne-a avertizat din start: "Vedeţi ce titlu daţi!". S-a relaxat la întrebarea dacă se simte valorizată, cu studiile sale, făcute la Sorbona: "Nu! La noi, percepţia despre cei ce au făcut studii în străinătate nu e întodeauna corectă. Am fost judecată greşit! Lumea zicea: «A trimis-o tac’su la facultate!»". Zice că-i pare rău că nu s-a întors în Franţa.
De Paşte a mâncat tot ceea ce trebuie
Spune că e o persoană credincioasă. Te dă pe spate: "Ţin post în săptămâna mare!". Recunoaşte că e greu: "Nu pot să-l ţin pe tot...". Discuţia alunecă, invariabil, spre un subiect delicios: mâncarea. Se laudă că întodeauna vopseşte ouă în Joia Mare. "De gătit, nu gătesc, că nu mă pricep. Cu mama şi femeia ce ne ajută la curăţenie pregătim tot ce trebuie. Mâncăm ce mănâncă toată lumea. Îmi plac mult coastele de miel la cuptor! Cozonac mănânc la mama lu’ Pepe", îi plouă în gură Oanei.
Oana Roman e o fată citită: "La capu’ patului e mereu o stivă de cărţi!". Scriitoarea chiliană Isabel Allende e ultima sa descoperire.
S-a bibilit frumos!
Fiica fostului premier are manichiura îngrijită, două brăţări argintii şi una din panglică roşie la mâna stângă. Tencuiala fardului, rimelul şi rujul roşu-carmin arată că s-a străduit să dea bine la cameră. Chestionată despre amicele sale spune că Loredana e cea mai veche prietenă de-a sa: "Am întâlnit-o imediat după Revoluţie, Cătălin Căţoiu, «Ţeavă», prietenul ei de atunci, era cameramanul lui tata!". Se enervează când e întrebată de Oana Zăvoranu: "Nu există! E un personaj de care nu vreau să spun nimic!".
"La St. Tropez e mai ieftin ca la Mamaia!"
Nu vrea cu niciun chip să vorbească depre viaţa ei privată. Dacă are un prieten şi cine e persoana. Tabloidele au "ars-o" şi suflă şi-n iaurt. Ridică tonul. "Mă priveşte exclusiv! Nu discut cu presa... Niciodată! Au fost interpretări..., multe şi greşite! De trei ani ziarele se chinuie să-mi găsească o relaţie. Poate am fost singură, poate nu!", face Oana pe misterioasa.
Costisitoarele ei vacanţe pe Coasta de Azur sunt notorii. Spune că e mai ieftin acolo decât în România: "Am prieteni la Monte Carlo şi Cannes! Acolo mă duc ca acasă. Şi cheltui mai puţini bani ca la noi pe litoral! La St. Tropez e mai ieftin ca la Mamaia". Cine o crede?
Cică, nu e doar mondenă
Se laudă că câştigă mult: "Având în vedere că am două job-uri şi-l încep pe al treilea, la Crema Summer Club din Mamaia, ca «piar» câştig bine să-mi permit o viaţă decentă!". Oana e "piaristă" la o companie de aviaţie low-cost şi are, de curând, o emisiune la Antena 2.
De ce se consideră o persoană mondenă? Face pe sofisticata: "Nu sunt doar mondenă... Sunt pentru că cunosc foarte multă lume, particip şi organizez evenimente! Fără să vreau, aşa s-a întâmplat!".
Oare, dacă nu era fata lui Petre Roman ar mai fi fost la fel de celebră? O altă odraslă de demnitar are o notorietate similară: Serghei Mizil. "Nu ştiu! Nu mă pot compara cu Serghei... Mă jigneşti! Io nu-s doar fata lu’ Petre Roman! Cre’ că e foarte clar!", se ambalează fiica fostului premier.
Bărbaţii din viaţa Oanei Ziarele au "combinat-o" cu diverşi bărbaţi. Legătura cu stripperul Cornel Păsat a făcut deliciul presei mondene un deceniu.
"Au fost relaţii imaginare! Singura serioasă a fost cu Cornel. A durat şapte ani şi jumătate. Am rămas prieteni. Tabloidele au întreţinut subiectul."Nu pot lupta cu nişte golani!", se resemnează.
Titulatura de stripper o deranjează: "Cred că am reuşit să demontez această etichetă. Am creat un brand: «Flamingo boys»!".
Când vine vorba de politică se îmbujorează. "Sunt obişnuită cu politica la un anumit nivel. Nu seamănă cu ce am văzut în casă. Tati a făcut politică din crez...". "Am umblat cu bărbaţi foarte frumoşi... Am trăit opt ani cu unul, extrem de frumos, care m-a iubit foarte mult! Aşa a fost...“
Presa nu i-a găsit vreo hibă. Decât că e mult prea grasă!
Icoana fostului iubit o urmăreşte, încă: "Am umblat cu bărbaţi frumoşi. Aproape opt ani am fost cu unul extrem de frumos! Când a vrut să mă cunoască, n-am vrut! Tocmai că era prea frumos! Credeam că nu poa’ să aibă o relaţie serioasă... A durat până am acceptat să ies cu el!".
Spune că pe om îl judeci după fapte şi competenţe, nu după cum îl cheamă sau cum arată. "În cinşpe-doăuj’ ani, n-au reuşit să demonstreze că sunt proastă, incultă sau analfabetă! Orice femeie publică e întrebată dacă ţine regim…N-au reuşit să-mi găsească o hibă în afară de cele pe care şi le doresc ei să le am. Decât că sunt grasă…", e dezamăgită Oana Roman. Oanei Roman i-a plăcut întodeauna să pozeze. Lumea zice că a arătat destul de mult "N-au demonstrat (presa n.r.) nici că-s proastă, nici că-s analfabetă! De n-au găsit în 15-20 de ani niciun defect să mă ironizeze înseamnă că-s şmecheră! În afară de ăla că sunt grasă!" OANA ROMAN, intelectuală
Nu e deloc matinală, dar munceşte până noaptea
Mondenă sau nu, Oana nu e deloc matinală. Recunoaşte că nu se trezeşte înainte de ora zece niciodată. "Ăsta e ritmul meu. La facultate mă trezeam, că n-aveam de ales. În schimb, pot să muncesc noaptea până târziu!". De asta mănâncă o pâine paparazzi! Mai spune că nu prea o mai atrag cluburile.
"M-am săturat de ele! Pe vremuri îmi plăcea la Vox Maris... Acum mai merg doar la Collage, care e mai mult «lounge»... Iar la cafenea, de vreau o cafea bună, mă duc la Embassy. Sau pe Beller, la Chocolat, că patron e un fost coleg de şcoală generală!", e cunoscătoare Oana Roman.
Îşi ajută mama, cum poate şi ea
Cochetă, mărturiseşte că merge la coafor săptămânal: "Trebuie, că am o emisiune!". Maică-sa e pensionară şi divorţată, că taică-său şi-a refăcut viaţa cu altă femeie.
Mioara Roman se bate cu statul pentru casa de protocol în care stă. "O ajut! E singură şi are o casă destul de mare. Se judecă cu RAPPS- ul că tata n-a cumpărat-o la timp! Poate se ajunge la o înţelegere", oftează Oana frământându-şi îngrijorată mânuţele grăsuţe.
De Petrus, frăţiorul său vitreg, refuză categoric să vorbească: "Nu discut despre acest subiect!". În Vinerea Mare, Oana a împlinit 36 de ani şi e mai apropiată de vârsta soţiei tatălui ei decât de mezinul noii familii a lui Petre Roman. La final, cu scuzele de rigoare, o întrebare e absolut necesară: câte kilograme are? Oana e veselă: "N-am probleme de sănătate! Nu m-am mai cântărit demult. Habar n-am!".