Oamenii sunt croiţi bisexuali. Cum se dezvoltă orientarea

Oamenii sunt croiţi bisexuali. Cum se dezvoltă orientarea

Psihiatrii spun că ne naştem bisexuali şi devenim hetero sau homosexuali în urma experienţelor trăite. Bisexualii îşi găsesc mai greu parteneri care să le accepte opţiunile "duale".

"Am studii superioare, mă trag dintr-o familie intelectuală şi consider că am o viaţă normală. Încă din copilărie, m-am simţit atrasă, în diverse moduri, ulterior şi sexual, de băieţi şi de fete, cam în egală măsură. Prima mea experienţă sexuală am avut-o la 18 ani, cu un băiat. La vremea aceea nu se punea problema de bisexualitate, însă, după mai multe experienţe, unele plăcute, altele mai puţin, îmi doream să fac sex cu o femeie. Însă nu doar cu o femeie, pentru că simţeam că ar lipsi ceva", aşa îşi începe Ana, 26 de ani, povestea. La o primă vedere, bisexualitatea pare bine delimitată între hetero şi homosexualitate. Totuşi, psihologii care au studiat fenomenul şi cei direct implicaţi spun că graniţa este foarte subţire, iar statisticile au arătat că 10-20% din oameni sunt "bi". "Este o tendinţă prezentă în noi toţi. În funcţie de experienţe, alegem să dăm sau nu frâu acestei laturi latente. Fiinţa umană a fost însă dintotdeauna speriată de lucrurile pe care nu le înţelege", continuă Ana. Hormonii explică parţial orientarea sexuală Endocrinologii au dovedit că o cantitate prea mare de hormoni masculini poate provoca feminizare şi invers. Că există ceva feminin în fiecare bărbat şi viceversa. În cazul în care caracteristicile sexului opus sunt prezente într-o mai mică măsură, nu afectează viaţa sexuală, care rămâne heterosexuală. Chiar dacă această cantitate e mai mare, nu duce neapărat la bisexualitate. "Bisexualitatea nu este o identitate sexuală, ci, mai degrabă, o preferinţă sexuală, care nu s-a dovedit, până în prezent, dependentă de constelaţia endocrină. Nu hormonii le determină, ci suita de experienţe pe care le trăieşte individul, cu bărbaţi şi femei, ceea ce i-a plăcut mai mult", explică dr. Roxana Mischianu, medic psihiatru şi sexolog. Sexualitatea pe o scară de la 0 la 6 Conform studiilor lui Alfred Kinsley, atracţia sexuală este privită ca un continuum pe o scală de la 0 la 6, unde 0 înseamnă heterosexualitate pură şi 6-homosexualitate perfectă. Bisexualitatea descrie intervalul 1-5. Cei care s-au autoevaluat ca fiind atraşi în aceeaşi măsură faţă de bărbaţi şi femei se află la mijlocul scalei, pe treapta 3. "Bisexualii reali, chiar şi cei care nu sunt deplin formaţi, sunt, de regulă, persoane mai tinere, ce trec printr- o perioadă de inconstanţă. Pentru o determinare mai clară, trebuie să aştepte până la maturitate", mai spune sexologul. "O bisexuală trăieşte mai multe experienţe decât o lesbiană" Dacă privim bisexualitatea ca preferinţă şi nu ca identitate, nu e nicio deosebire între actul sexual cu un partener de sex opus sau de acelaşi sex. "Dacă bărbaţii, pe lângă faptul că penetrează vaginul, mai penetrează şi anusul, este o chestiune de plăcere. De altfel, şi cu femeile fac sex anal", mai spune psihiatrul. "Interacţiunea sexuală şi emoţională atât între lesbiene, cât şi între bisexuale este identică. Actul arată şi se simte la fel. O bisexuală trăieşte însă mai multe experienţe decât o lesbiană. Beneficiază şi de împlinire alături de un bărbat, şi alături de o femeie", subliniază Ana. Deşi mai bine "văzuţi" în societate, bisexualii îşi găsesc mai greu parteneri care să le accepte preferineţele duale. "Am avut un caz, un bărbat care a cerut ajutor pentru a-şi alina suferinţa în urma rupturii relaţiei cu partenerul, el fiind căsătorit şi afirmând că-şi iubeşte soţia. În urma acestei rupturi însă, începuse să aibă tulburări de erecţie, iar după ce a trăit experienţe sexuale duble, a decis, în final, că cele homosexuale îi aduc cea mai mare satisfacţie", povesteşte sexologul. Citiţi şi:

  • Retrosexualii, o nouă "specie" de bărbaţi: neglijenţi, dar cu clasă