"O victorie a lui Ponta îi va face irelevanţi pe Iliescu şi Năstase în partid"
- Sebastian Lăz ăroiu
- 13 noiembrie 2011, 15:12
Retragerea sprijinului politic pentru Geoana este un cadou frumos pe care Ponta îl face actualei majorităţi.
Pe lângă funcţia de preşedinte al Senatului, partidele din actuala majoritate mai câştigă şi câţiva parlamentari care să întărescă la Senat coaliţia şi probabil câţiva primari şi, posibil, câţiva preşedinţi de consilii judeţene.
O excludere a lui Geoană din partid ar fi de asemenea o premieră - un partid mare îşi exclude unul dintre foştii preşedinţi, candidat la prezidenţiale cu 5 milioane de voturi în spate. N-o fi obţinut Geoană singur cele 5 milioane de voturi, dar măcar vreo cinci sute de mii or fi ale lui (3 milioane a dus PSD, 1 milion PNL şi vreo câteva sute de mii UDMR). O victorie a lui Ponta îi va face, evident, irelevanţi pe Iliescu şi Năstase în partid. S-ar putea chiar ca, într-o zi, să vină şi ei la rând.
În ceea ce îl priveşte pe Geoană, el nu e altceva decât "un supravieţuitor" în politică, aşa cum se autodefinea. Din punctul meu de vedere Geoană este iresponsabilul perfect. Dacă Ponta l-ar fi exclus din partid pentru că a blocat legea asistenţei sociale trei luni în Senat, ştiind cât de importantă este pentru ţară, i-aş fi strâns mâna lui Ponta. Geoană a vrut să fie tot timpul "şi colo, şi colo". Numit de Iliescu ambasador, dar omul ţărăniştilor, prieten al americanilor, cu vizite pe ascuns la ruşi, în 2009 era la guvernare, dar şi în opoziţie. Noul partid pe care vrea să îl fondeze, "social-creştin", îl caracterizează pe Geoană - este pănă la urmă sinteza dintre soacra ţărănistă şi episodica sa aderenţă la socialism."