O primă victorie în lupta cu "băieții deștepți": O parte dintre ei acceptă prețuri mai mari

O primă victorie în lupta cu "băieții deștepți": O parte dintre ei acceptă prețuri mai mari

Unele dintre companiile care au celebrele contracte bilaterale cu Hidroelectrica au acceptat să plătească mai mult pentru energia pe care o cumpără.

Unii dintre "băieții deștepți" au fost de acord să accepte o creștere a prețurilor și o reducere a cantităților achiziționate de la cel mai mare producător de energie electrică din România, potrivit unor surse din ministerul Economiei. "Cu ceilalți vom stabili ce vom face după ce ne vom consulta cu cei de la ministerul Justiției", au afirmat sursele respective. Astfel, prețurile obținute au depășit, în mai multe cazuri, 130 lei/MWh, iar cantitățile cumpărate au scăzut și cu 10%. Oficialii Hidroelectrica ar dori creşterea preţului până la 160 lei/MWh, cât reprezintă costul pentru populaţie, stabilit de ANRE.

Citiți și:

Vin vremuri grele pentru"băieţii deştepţi": Contractele ar putea fi anulate

Ne puteți urmări și pe Google News