A născut siamezi cu două capete. Povestea incredibilă a unor americance care trăiesc aşa de 21 de ani

A născut siamezi cu două capete. Povestea incredibilă a unor americance care trăiesc aşa de 21 de ani

O femeie în vârstă de 35 de ani a adus pe lume zilele trecute o fetiţă care are două capete, două inimi, două coloane vertebrale, două picioare şi un singur vagin.

Din faţă, fetiţa pare să aibă două mâini, însă mai există o mână care s-a dezvoltat pe spate. Mamei i s-a spus că va avea gemeni

Copila s-a născut prin cezariană într-un spital din Vietnam, are 3,5 kilograme, iar starea ei de sănătate este stabilă, spun medicii. Fetiţa este cel de-al doilea născut al familiei. În timpul sarcinii, mama spune că a făcut mai multe ecografii, însă medicii nu au văzut că fetiţa avea două capete. Au descoperit însă cele două inimi şi au informat mama că o să nască gemeni.

Astăzi, copila a fost transferată la Spitalul de Copii din Ho Chi Minh. Medicii sunt de părere că o operaţie de separare este foarte riscantă. Dao Trung Hieu, director al spitalului unde copila e îngrijită spune că în unitatea medicală s-au mai făcut operaţii de separare a unor gemeni uniţi, însă niciun caz nu a fost aşa de complicat. "Cred că dacă starea de sănătate rămâne stabilă, nu ar trebui să facem o operaţie. Ar trebui să le lăsăm să trăiască aşa", a declarat medicul.

Poveste la indigo: americancele cu două capete, două inimi şi o mână pe spate

De altfel, nu ar fi singurul caz în care un copil cu două capete supravieţuieşte fără probleme. Cel mai cunoscut caz este cel dintr-un mic orăşel din SUA, al gemenelor Abby şi Brittany. Fetele s-au născut în martie 1990, sunt relativ simetrice şi dau aparenţa unui singur corp.

La fel ca în cazul recent din Vietnam, americancele au avut în copilărie o a treia mână, pe spate, care a fost înlăturată printr-o intervenţie chirugicală. Fiecare fată controlează o parte a corpului, coordonând un braţ şi un picior. Fetele sunt capabile să mănânce şi să scrie simulatan, însă activităţi precum alergarea sau înotul trebuie să le coordoneze.  Organe separate până la buric, comune mai jos Fetele au organe separate în partea superioară a corpului, în timp ce toate cele aflate sub buric sunt comune, exceptând coloana vertebrală. Mai exact, cele două fete au: două capete, două coloane vertebrale, două braţe, doi sâni, două inimi şi un sistem circulator comun, patru plămâni, două stomacuri, un ficat, un intestin subţire, un intestin gros, trei rinichi, o vezică, două picioare.

Când au împlinit 16 ani, fetele au acordat un interviu în care au vorbit despre aspecte ale vieţii lor de fiecare zi, despre cum au reuşit să-şi ia carnetul de şofer, dar şi care sunt planurile lor de viitor.

Părinţii au refuzat operaţia de separare

Când fetele s-au născut, părinţii lor s-au opus să fie separate printr-o intervenţie chirugicală pentru că nu ar fi putut supravieţui amândouă. Acum, fetele au 21 de ani şi au reuşit chiar să obţină carnetul de şofer. Au dat examenele de două ori, pentru fiecare, atât probleme scrise, cât şi pe cele practice. Abby controlează pedalele şi tot ce este în partea dreaptă a şoferului, iar Brittany controlează luminile. Împreună, controlează volanul maşinii.

Mai jos următirţi interviul pe care fetele l-au acordat la împlinirea a 16 ani.

<iframe width="480" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/BkKWApOAG2g" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News