Nu-i plac legumele? Se strâmbă ori de câte ori vede în farfurie o frunză de verdeaţă sau un morcov? La sfârşitul mesei farfuria e tapetată cu legumele din supă? Cea mai simplă metodă de a-ţi determina copilul să mănânce şi alimente vegetale şi să scapi de stresul zilnic este să redenumeşti fiecare legumă, spun specialiştii.
Un studiu realizat asupra unui număr de 186 de copii în vârstă de patru ani a dezvăluit că, în cele mai multe dintre cazuri, cei mici pot fi detereminaţi uşor să mănânce vegetale dacă, de exemplu, în loc de "morcov" le oferiţi "generatorul de raze X". Veţi observa că micuţii vor continua să mănânce legumele cu nume interesante sau chiar haioase chiar şi atunci când ele nu vor mai fi denumite astfel.
"Numele interesante pot face mâncarea mai apetisantă", a declarat pentru msnbc Brian Wansink, de la Universitatea Cornell.
Dacă la masă vor avea "fasolea-putere", "copăcei" (broccoli) sau "forţă verde" ( spanac), cei mici vor înceta să facă nazuri şi vor fi interesaţi să descopere gustul alimentelor pe care până de curând le detestau.
O altă modalitate prin care îţi poţi convinge copilul să mănânce legume este să îl implici în preparea lor. Învaţă-l să cureţe morcovii, roagă-l să te ajute să speli roşiile sau broccoli şi va descoperi singur că nu sunt chiar atât de rele. În tot acest timp spune-i poveşti amuzante cu şi despre legume.
Pe piaţă există chiar filme ale căror eroi sunt legumele. Seara, înainte de culcare, puteţi viziona împreună "Bob the Tomato" („ Bob Tomată”) sau "Larry the Cucumber" („Larry Castravete”).
Atunci când aşezi legumele în farfurie fă din asta o adevărată artă. Prezentarea contează nu numai pentru cei mici, ci şi pentru adulţi. Dacă în farfurie cel mic va vedea o figurină cu ochii verzi din broccoli, cu nas din morcov şi gura din boabe de fasole, luarea mesei va deveni chiar amuzantă.