Nu e un mit: vremea, subiectul de discuţie preferat al britanicilor

Nu e un mit: vremea, subiectul de discuţie preferat al britanicilor

Britanicii îşi petrec, în medie, echivalentul a şase luni din viaţă vorbind despre vreme, arată un studiu citat de AFP.

Cercetarea a stabilit că britanicii vorbesc despre vreme timp de 49 de ore în fiecare an. Astfel, vremea se află pe primul loc în topul subiectelor de conversaţie, depăşind alte subiecte precum emisiunile, programele, filmele etc. de la televizor, sportul sau bârfele. Speculaţiile privind vremea sau nemulţumirile faţă de frig sau faţă de căldură sunt principalul subiect de conversaţie cu străinii pentru 58% dintre britanici. Ancheta sociologică a fost realizată de institutul de sondaj Independent Communications and Marketing (ICM) pe un eşantion de 2.018 persoane. Mai mult, peste 19% dintre persoanele cu vârste mai mari de 65 de ani au estimat că sunt capabile să prevadă vremea la fel de bine precum meteorologii profesionişti.

Ne puteți urmări și pe Google News