Noul şef al laburiştilor: "Nu sunt «Ed cel roşu»"

Noul şef al laburiştilor: "Nu sunt «Ed cel roşu»"

Împins spre victorie de votul sindicatelor, Ed Miliband respinge porecla dată de tabloide şi promite să nu mute partidul la stânga spectrului politic.

Noul şef al Partidului Laburist britanic, Ed Miliband, a asigurat ieri că nu va împinge gruparea spre stânga şi a respins maliţioasa poreclă "Ed cel roşu", primită de la critici. Miliband a apreciat însă că "era New Labour s-a încheiat", un semnal al despărţirii de linia centristă, apropiată de mediul de afaceri, a partidului reinventat în 1997 de Tony Blair.

Ed Miliband, ex-ministru al energiei, s-a impus în scrutinul intern de sâmbătă, după o luptă dramatică în care l-a învins, cu o diferenţă de doar 1%, pe mai cunoscutul său frate, David, fost ministru de externe în cabinetul Gordon Brown, potrivit Reuters.

Alegerea liderului laburist se desfăşoară în baza unui mecanism complex, cu trei colegii electorale - cei 160.000 de membri ai partidului, deputaţii din Camera Comunelor şi Parlamentul UE şi membrii sindicatelor şi organizaţiilor afiliate.

David, primul favorit al cursei, a obţinut avantaj în votul dat de membrii partidului şi de deputaţi. Ed, un reprezentant al aripii de stânga a partidului, s-a impus însă mulţumită sprijinului sindicaliştilor.

În umbra fratelui

Noul lider al unuia dintre cele mai puternice partide europene, Ed Miliband, provine dintr-o familie dedicată valorilor de stânga - tatăl, un evreu polonez care a fugit din Belgia în 1940, era unul dintre cei mai cunoscuţi teoreticieni marxişti ai generaţiei sale, scrie BBC.

Ed are doar 40 de ani, timp în care a păşit prudent în urma fratelui său. A urmat, ca şi acesta, cursurile Universităţii Oxford, şi a intrat mai apoi în Partidul Laburist. Cei doi fraţi au servit în guvernul Gordon Brown, David beneficiind de o funcţie mult mai importantă. Acesta ar fi şi unul dintre motivele pentru care Ed se prezenta la întâlniri cu formula: "celălalt Miliband".

După victoria de sâmbătă, autoironia aceasta nu mai e necesară. În schimb, Ed s-ar putea vedea nevoit să facă eforturi pentru a reface relaţia cu fratele său. Tensiunile au fost vizibile în ultimele zile, chiar dacă cei doi au evitat o dispută publică.

Austeritate, dar cu precauţie

În vreme ce a subliniat că nu va derapa spre stânga şi a asigurat că nu va fi marioneta sindicaliştilor, Ed Miliband a criticat dur, ieri, planurile de austeritate ale guvernului condus de conservatorul David Cameron.

"Reducerea deficitului, da, dar într-un ritm mai precaut", a spus Miliband, care a adăugat că oamenii dependenţi de serviciile publice trebuie protejaţi.

Drept alternativă, pentru reducerea deficitului, noul lider al opoziţiei a propus taxarea băncilor, pentru că "acestea au provocat criza".

Următorul pas al lui Miliband este acum alcătuirea unui guvern din umbră, esenţial pentru o opoziţie eficientă. La mai puţin de cinci luni de la pierderea alegerilor, laburiştii se află la egalitate de puncte cu conservatorii în sondajele de opinie.

Ne puteți urmări și pe Google News