În epoca YouTube şi a CD-ului, discul de vinil a devenit un produs nobil pentru iniţiaţi. Nicu Alifantis şi-a lansat ultimul album pe „placa de pick-up” ca un omagiu adus generaţiei sale. Povestea vinilului continuă.

Nicu Alifantis i-a dat drumul pe piaţa din România noului său album pe vinil, „Cântece de şemineu”, fabricat în Germania, în cadrul unui concert la cinema Scala.

Lansat strict pentru colecţionari, tirajul a fost de numai 500 de copii. Pentru noi, ceilalţi, a fost o bizarerie. Un semn de întrebare şi pretextul de a ne aminti ce a fost, dar şi ce mai înseamnă astăzi un vinil: obiect de muzeu, prieten la bătrâneţe sau elementul-cheie al începuturilor culturii pop.

Americanul Paul C. Mawhinney, cel mai mare colecţionar de viniluri din lume, a mărturisit „Evenimentului zilei”: „E iubire, iar lumea se va trezi peste zece, douăzeci de ani şi-şi va da seama ce a pierdut”.

În anii ’80, întrebuinţarea bătrânelor „plăci” a trecut de la a fi un suport muzical la un produs industrial, ca un instrument făcut în serie: DJ care le mixează, ţin showuri, ridică mii de oameni în picioare, produc o piesă din manipularea ritmică a mai multor sunete de pe vinil. Acest suport analog promite însă să-şi găsească un drum şi în era internetului.

Magazinul care spune „stop compresiei muzicii”

Nemaiexistând o piaţă de desfacere, compania românească Electrecord, înfiinţată în 1932, şi-a închis secţia de producţie în 1996.

„Când m-am hotărât împreună cu partenerul meu de producţie, Andrei V. Enescu, să edităm albumul şi pe vinil, am apelat la o fabrică din Germania, la recomandarea lui Andrieş”, a declarat Nicu Alifantis.

Discul conţine un album de 36 de pagini, realizate de Răzvan Voiculescu, căruia îi aparţine întregul concept. „Din păcate, este scump, 90 de lei, din motive de grafică”, a completat artistul. Ce înseamnă acest preţ: o usturime în palmă sau ceva care te unge la suflet?

„Eu, din păcate, compar vinilul cu ceea ce a fost cândva în tinereţea mea. Dar mai există încă oameni nostalgici. Încă mai există magnetofoane bune şi pasionaţi care folosesc benzile. Nu e minunat?”, s-a bucurat Alifantis.

Albumul „Cântece de şemineu” este un timid omagiu adus de artist fanilor generaţiei sale, o privire aruncată peste umăr nostalgicilor acestui produs. În magazinele de specialitate, Muzica sau Music Box din Bucureşti, vinilurile sunt în general cu muzică rock - Metallica, Rammstein şi câteva de jazz. Dar sunt puse mai mult de expoziţie, decât la vânzare.

În centrul vechi al capitalei, pe strada Blănari, trei tineri au deschis în 2009 magazinul „Off the record”, cu un motto pe măsură - „Stop compresiei muzicii”. Un muzeu românesc de viniluri, ţinut în viaţă de colecţiile internaţionale de pe rafturi, plus aşa-numitele „discuri cu sunete”, concepute special pentru DJ, care sunt vândute ca material brut pentru producţiile lor muzicale.

Pentru colecţionari mai există şi a treia variantă: comenzile on-line, negocierile purtate pe forumuri în jurul unui preţ de 15 dolari. Vinilul nu moare. Vorba maestrului Nicu Alifantis: „Vinilul merită ascultat savurând o ţigară bună de foi, cu un vechi whisky malt scoţian în mână şi alături de o femeie frumoasă”. „Există o singură copie din fiecare album. Ar trebui deschis un muzeu al vinilurilor, eu nu mai am loc de ele. Le-aş vinde şi cu 3 milioane de dolari.”, PAUL C. MAWHINNEY

COLECŢIONARUL

Arhiva de 2.500.000 de viniluri

Singura explicaţie pe care o are este iubirea pentru muzică . „Am început la 8 ani să-mi cumpăr single-uri cu 0,68 de cenţi/ bucata. Tăiam iarba să fac bani. De 60 de ani sunt prezent zilnic în magazinul de muzică”, declară americanul Paul C. Mawhinney.

La 70 de ani, este cel mai mare colecţionar de viniluri din lume. Un specialist i-a studiat arhiva şi a constatat că „83% dintre discuri nu le mai găseşti nicăieri în lume”. Cartea Recordurilor a refuzat însă să deschidă o nouă categorie, motivând costurile de cercetare. „Erau aşa multe! Soţia mi-a zis că ori scap de ele, ori deschid un magazin. Ea i-a dat numele: „Record-Rama”. „Afacerea a murit în 2008, internetul ne-a lovit”, spune Mawhinney. Dar colecţia lui valorează astăzi 50 milioane de dolari.