EXCLUSIV. Bogdan Ota, pianistul din Botoşani care a cucerit Norvegia cu muzica sa, explică pentru EVZ regulile drastice ale emisiunii şi pregătirile pentru marea finală de pe 27 mai.

"Am venit în Norvegia să muncesc orice, numai să câştig nişte bani, deoarece acasă nu reuşeam să mai găsesc serviciu, era din ce în ce mai greu", spune botoşăneanul Bogdan Ota, pianistul care i-a impresionat pe nordici cu talentul său de compozitor şi interpret. După ce a încercat fără succes să-şi găsească un loc pe piaţa muzicală din România, drumul spre glorie s-a deschis altfel decât a visat, impulsionat de un simplu show de televiziune, "Norvegienii au talent".

Poate e un cadru prea simplu pentru creaţiile lui Ota, muzică simfonică îmbogăţită cu elemente moderne, însă concursul este urmărit de zeci de mii de telespectatori, care i-au acordat românului cel mai mare număr de voturi, trimiţându-l, astfel, în marea finală. "Unul dintre membrii juriului mi-au spus: nu", a povestit Bogdan Ota (32 de ani) într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Evz.

EVZ: Când şi cum aţi descoperit aceasta pasiune pentru pian şi de ce nu v-aţi gândit să vă faceţi o cariera muzicală? Bogdan Ota: Cu muzica am cochetat de când am învăţat să merg şi am găsit chitara din studenţie a tatalui meu prin casă. M-am îndrăgostit de pian la vârsta de 7 ani, când am auzit o studentă la conservator cântând celebrul generic de la Teleenciclopedia, compus de Kirculescu. Atunci am ştiu că asta vreau să fac. La o carieră muzicală visez tot de mic, am încercat de nenumărate ori şi în nenumărate feluri să reuşesc să intru în lumea asta. Probabil că nu eram suficient de bine pregătit până acum.

"Am început de jos"

În cazul în care veţi câştiga concursul "Norvegienii au talent", intenţionaţi să vă mai întoarceţi în ţară? M-am stabilit în Norvegia anul trecut, în vară. Vizitasem această ţară în 2005 şi mi-a plăcut foarte mult. Am venit aici să muncesc orice, numai să câştig nişte bani, deoarece acasă nu reuşeam să mai găsesc serviciu, era din ce în ce mai greu.

Mi-a fost enorm de greu să iau această decizie. Am plecat doar cu încrederea că roata norocului se va învârti în sens ascendant. Am stat cam o lună fără să găsesc nimic şi apoi printr-o întamplare banală l-am cunoscut pe Tor Arne, care avea nevoie de ajutor. Am început de jos împreună cu el, am mutat mobilă, am făcut curăţenie prin curţile oamenilor, prin beciuri, apoi în noiembrie el a reuşit să câştige o licitaţie pentru transportat şi montat copiatoare şi de atunci asta fac.

Indiferent de rezultatul concursului bineînţeles că mă voi întoarce acasă să-mi vizitez familia sau, de ce nu, să concertez dacă primesc vreo ofertă. Eu nu sunt un anti-român. Am decis că e mai bine pentru mine să trăiesc şi să lucrez aici, asta nu are nimic a face cu România sau cu patriotismul. Sunt rezident norvegian de origine română şi acest lucru nu se uită indiferent unde trăieşti.

"Norske Talenter"... Credeţi că aţi fi avut acelaşi succes la "Românii au talent"? Am ajuns la "Norske Talenter" dintr-o pură întâmplare. Am venit în Norvegia să muncesc pentru un salariu mai bun decât aş fi găsit în România. Am fost înscris fără să ştiu de şeful meu, Tor Arne Hansen. Afişul cu promovarea acestei competiţii l-am zărit într-un lift din clădirea televiziunii TV2, gazdă a acestui show, când transportam un copiator pentru dumnealor.

Iniţial nu am fost încrezător într-o astfel de competiţie, deoarece muzica pe care o compun şi o cânt este muzică simfonică, cu unele elemente moderne, şi nu am crezut că ar putea avea un asemenea succes. Având în vedere ezitarea mea, Tor Arne m-a înscris online, fără ca eu să ştiu, şi în luna ianuarie a venit să mă ia de acasă să-l însoţesc la un precasting în Oslo. Aşa m-am trezit acolo, stând la coadă să mă înscriu în concurs. Îmi amintesc că tremuram de emoţie şi îmi imaginam cum cei din juriu vor pufni în râs auzind muzica simfonică într-o competiţie ca asta.

Eu nu am posibilitatea să privesc la televizor canalele româneşti, aşa că am aflat de la familia mea, în luna aprilie, despre existenţa emisiunii "Românii au talent". Nu cred că aş fi avut curajul să mă înscriu la nici una din competiţii. Sunt un perfecţionist în ce priveşte muzica mea şi întotdeauna consider că ar mai fi câte ceva de adăugat sau de scos, nu sunt niciodată pe deplin satisfacut, deci nu cred că mi-aş fi asumat acest risc de unul singur.

Aţi declarat recent că românii v-au văzut, dar nu v-au considerat interesant... Consider că România acordă suficientă atenţie vedetelor autohtone, poate câteodată prea multă celor care nu merită cu adevărat. Cei din mass-media ştiu ce anume se cere pe piaţa muzicală sau cinematografică din România şi cu siguranţă au considerat ca produsul pe care îl ofeream eu nu reprezenta interes, poate nu era suficient de vandabil. Difuzările şi apariţiile depind în primul rând în funcţie de cerinţele publicului.

Sunt convins că dacă mass media ar dori, ar putea schimba ceva, doar că pe nimeni nu interesează, mai ales că sunt atât de mulţi bani în joc, de aici pleacă probabil şi întrebarea lor: "Pe banii şi pe timpul cui educaţi voi românii cu muzică de calitate?". Consider că România crează absolut toate condiţiile necesare formării unor profesionişti. M-am licenţiat în interpretare instrumentală, specializarea pian, la Universitatea de Arte din Iaşi, am avut mari maeştri ca profesori la absolut toate materiile.

Profesoara de pian din liceu m-a pregătit pentru admiterea la facultate şi am intrat primul. Îmi amintesc că era ceva concurenţă la admitere pe atunci, cam doi oameni pentru un loc la clasa de pian, dacă nu mă însel. România oferă condiţiile dezvoltării oricărui cetăţean, dar din nefericire cu partea de promovare e mai dificil.

Cât de severe sunt reguluile concursului "Norvegienii au talent"? Cei ce fac acest concurs, mai precis casa de producţie şi televiziunea respectivă, sunt în căutare de talente veritabile, sclipitoare, ceva ce ar putea deveni un nume greu în showbiz. În prima şedinţă care au făcut-o după prima audiţie din Oslo a urmat o etapă numită "Judge Camp". Această etapă s-a desfăşurat fără spectatori în sală, doar juriul şi echipa de televiziune, şi aici ni s-a spus că fiecare dintre noi trebuie să pregătim ceva inedit cu care să le demonstrăm celor trei din juriu că merităm cu adevărat să fim pe scenă şi nu în afara ei.

Dacă nu mă înşel, deoarece nu deţin cifre exacte, au vrut ca din aproape 200 de candidaţi aleşi să rămână doar 40 care să meargă în semifinală. Concurenţa a fost foarte dură. Au fost cinci pianişti solo. În prima sedinţă pe care au făcut-o cu noi, ne-au spus că sunt în căutare de talente cu totul şi cu totul speciale şi că nu vor avea milă în luarea de decizii. De asemenea, ne-au mai spus şi că mulţi dintre noi nu vor considera corect felul în care se desfăşoară concursul, dar că avem timp să ne răzgândim în caz în care nu ne convine.

Emoţiile au fost foarte mari, cel puţin pentru mine. Ca şi compozitor, trebuie să te gândeşti la toate şi, mai ales, că ni s-au acordat doar două minute să demonstram tot ce putem. Se pare că m-am descurcat, deşi la etapa a doua, când Adil Khan (unul din cei trei membri ai juriului) mi-a spus că nu am ce să caut în concursul acesta, mi s-au tăiat picioarele.

Am dat să plec de pe scenă şi după aia a continuat: "eu cred că eşti un geniu al muzicii, iar noi suntem onoraţi să te avem aici". Am început instant să plâng, deoarece se adunase foarte multă presiune asupra mea, emoţii, oboseală, stress, serviciu de 10 ore pe zi şi compus şi studiat la pian noaptea cu căştile pe cap.

După terminarea concursului "Romanii au talent" au apărut voci care susţineau că modul în care s-au validat participanţii nu a fost corect. Vă este teama să nu vă confruntanţi cu o asemenea situaţie şi în Norvegia? Nu e treaba mea să comentez desfăşurarea concursului din România. În Norvegia nu am auzit nici măcar zvonuri despre vreo competiţie viciată. Am aflat că maşina de votare se aduce sigilată în ziua primei semifinale şi că e supravegheată de un reprezentat al companiei de telefonie, un reprezentant al CNA-ului lor, un reprezentant al TV2 şi unul al casei de producţie.

Numele câştigător e pus într-un plic care se sigilează de faţa cu toţi cei amintiţi mai sus şi de acolo ajunge în regia de emisie şi în scena. Părerea mea şi a celorlalţi colegi concurenţi e că vicierea unui astfel de concurs e imposibilă.

Ce şanse de câştig credeţi că aveţi ? Nu pot să vă răspund la această întrebare. Eu ştiu ce îmi doresc cu adevarat, dar niciodată nu pot sti care va fi planul lui Dumnezeu pentru mine.

Se schimba viata dupa un asemenea concurs? Pot spune deja că am câştigat un lucru foarte important. Am aflat că oamenii vor muzica mea, au nevoie de ea şi mă vor acolo pe scenă. Asta este foarte important pentru un compozitor. Mie îmi dă curajul să merg mai departe. După cum v-am mai spus, de multe ori am îndoieli că muzica mea îşi va atinge ţinta, dar acum, ajuns în finală cu cele mai multe voteuri date, nota bene, de norvegieni, teama că ce fac eu nu e pe gustul oamenilor mi s-a spulberat.

Acum doresc doar să lucrez din ce în ce mai mult şi mai bine, astfel încât cei ce mi-au acordat votul de încredere să nu fie dezamăgiţi. Aici mă refer la toţi cei ce m-au plăcut şi susţinut.. Am rămas impresionat să văd mii de mesaje din România şi de la românii din străinatate care vibreaza la ce fac eu. Toţi mă întreabă când va ieşi materialul discografic pe piaţă şi surpriza e mai mare când mulţi îmi mărturisesc că nu au ascultat genul simfonic în viaţa lor dar, odată cu muzica mea, şi-au deschis sufletul şi vor din ce în ce mai mult.