Noi condiții de muncă pentru copii. Părinții, obligați să justifice cum le-au cheltuit banii
- Cristina Lica
- 1 august 2011, 22:04
Se înăspresc condițiile de muncă pentru copii. Copiii sub un an nu mai au voie să muncească mai mult de două ore pe săptămână, iar cei care au peste 12 ani nu trebuie să depășească șase ore de muncă pe zi. Și angajatorii, și părinții pot fi amendați dacă nu respectă aceste condiții, prevede un Proiect de Hotărâre aflat pe site-ul Ministerului Muncii.
Copiii pot fi actori, figuranți, cântăreți, muzicieni, dansatori, acrobați, modele la prezentări de modă sau sportivi de performanță, doar în baza unei convenții încheiate între părinți și angajator sau direct cu copilul, dacă acesta are peste 14 ani. Autorizația de muncă se obține de la Comisia pentru Protecția Copilului din raza administrativ teritorială a județului/sectorului unde se află domiciliul copilului. Și condițiile de muncă sunt mai stricte. Astfel, copiii sub un an nu au voie să muncească mai mult de două ore pe săptămână, repartizate în zile diferite, copiii între 1-5 ani nu trebuie să depășească mai mult de două ore de muncă pe zi, cei cu vârste între 5-12 ani-nu mai mult de patru ore de muncă pe zi, iar cei peste 12 ani- nu mai mult de șase ore pe zi. Program de muncă lejer, cu multe pauze În plus, copiii sub un an nu au voie să muncească mai mult de 15 minute continuu, iar cei peste 5 ani sunt obligați să ia pauză după 45 de minute de muncă. Copiii sub 5 ani au voie să lucreze doar în intervalul 9.00-17.00, cei cu vârste între 5-12 ani, doar în intervalul 8.00-20.00, iar copiii peste 12 ani- între 7.00-22.00. Părinții trebuie să justifice cum au cheltuit banii copilului Sumele câștigate de copii sunt folosite de părinți până la majoratul copilului numai în interesul acestuia. În plus, au obligația să prezinte anual comisiei un raport cu privire la modul în care i-au administrat veniturile. Angajatorii care nu respectă aceste condiții vor primi o amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei, iar părinții care permit aceste nereguli vor primi o amendă cuprinsă între 1.000-5.000 de lei. Proiectul se află în dezbatere publică până la data de 07.08.2011, pe site-ul Ministerului Muncii.