La o plimbare prin centrul vechi al Capitalei ies la iveală mai multe prăvălii pe ale căror geamuri scrie cu litere şterse ''ceasornicărie''. Majoritatea însă fie nu mai au destinaţia iniţială, fie stau mai mult închise.
Cu toate acestea, ceasornicăria din piaţa Amzei se împotriveşte tendinţelor moderne şi continuă să împartă spaţiul de câţiva metri pătraţi cu o bijuterie. Ceasornicarul de acolo lucrează de aproape 25 de ani şi, după cum istoriseşte, a avut parte şi de vremuri bune şi a fost încercat şi de perioade mai grele.
''Înainte era cunoscută piaţa Amzei şi aveam vad; venea multă lume şi la ceasornicărie. Dar de când s-a desfiinţat piaţa, am cam rămas cu ochii în soare mai toţi meseriaşii. Erau aici şi cizmari şi croitori. Au închis toţi'', povesteşte el.
Vârful piramidei abia la linia de plutire
Deşi amplasamentul într-o zonă centrală i-ar fi asigurat un venit substanţial, chiria şi feluritele impozite nu-i permit ceasornicarului să tragă linie satisfăcut la sfârşit de lună.
''Noi, ceasornicarii ne considerăm vârful piramidei între meseriaşi, dar mi-e şi ruşine să vă spun cu cât rămân în mână pe lună'', spune timid bărbatul, după care adaugă pe un ton confidenţial: ''în jur de 15 milioane. Asta e. Mai rezistăm. Nu ştiu cât, însă, pentru că e greu''.
Astăzi, cererile cele mai des întâlnite la o ceasornicărie sunt înlocuirile de baterii, care costă între 10 şi 50 de lei, în funcţie de ceas, iar pentru o reparaţie mai complicată uneori e nevoie şi de o săptămână de lucru, în ciuda nemulţumirii clienţilor care îl vor de pe o zi pe alta. Criza scoate valorile de la naftalină
Ca mulţi alţi meseriaşi, regretă şi el vremurile comunismului, nu atât din perspectiva veniturilor ci a preferinţelor românilor pentru ceasuri.
''La vremea aia cam 80% din ceasurile de pe piaţă erau ruseşti, serioase. Dacă se stricau, aveai ce să repari la ele şi toată lumea era mulţumită. Acum, cu ceasurile astea chinezeşti automate, abia dacă mai am cum să-mi practic meseria. Se strică imediat, dar e foarte greu să le repari şi oricum atât de ieftine noi, încât nu se merită'', declară dezamăgit ceasornicarul.
Criza din 2008 care se încăpăţânează încă să persiste în România prilejuieşte situaţii paradoxale pentru ceasornicari. Astfel, populaţia se împarte în două tabere, de o parte fiind cei care au ales să investească în valori precum un ceas bun şi cei sărăciţi, care s-au văzut nevoiţi să-şi caute podoabele prin sertare mai vechi. ''De câţiva ani, de când cu criza asta, au început din nou să apară ceasuri bune, ca pe vremuri. Nu ştiu dacă le cumpără sau le scot de la naftalină, dar am parte de ceasuri serioase şi tot mai puţine'', spune bărbatul.
